0
(0)

Oamenii de știință au fotografiat creierul „în acțiune”, în timp ce ce învață lucruri noi, și au descoperit că acesta se modifică creându-și niște circuite în toată puterea cuvântului, prin care „călătoresc” amintirile.

 

Studiul, publicat în ediția online a revistei Nature, a fost realizat de o echipă de cercetători italieni, elvețieni și germani, coordonată de Pico Caroni, de la Institutul Friedrich Miescher din Basel. Analizând creierul șoarecilor în diferite situații de învățare (cum ar fi orientarea în cadrul unor trasee complexe), cercetătorii au observat mecanismul prin care „organul de la mansardă”  își modifică structura și modul de organizare: neuronii își întind „brațele” lor filiforme (axonii) pentru a comunica între ei și a stabili noi legături (sinapse), dar există și cazuri când conexiuni „inutile” sunt eliminate.

„Atunci când trebuie să memorăm ceva, într-o structură numită hipocamp sau în creierul mic sunt selecționate lucrurile de ținut minte: unele sunt trimise într-un depozit permanent, distribuit în diferite arii ale cortexului, altele sunt organizate prin intrarea în acțiune a sinapselor inhibitorii”, a explicat unul dintre cercetători, Piergiorgio Strata, directorul Institutului Național de Neuroștiințe din Italia. Rolul acestor sinapse inhibitorii, a precizat el, este acela „de a face ordine”.

Pe lângă faptul că oferă informații importante cu privire la funcționarea memoriei, acest studiu deschide calea către descoperirea bazelor moleculare ale amintirilor persistente asociate unor tulburări psihice precum fobiile. În plus, a mai adăugat Strata, „studiul a demonstrat că memoria pe termen scurt poate deveni una pe termen lung printr-un proces care se numește consolidare și care se realizează în câteva zile”.  
Sursa: La Stampa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here