ACADEMIA S&T

Programul Academia S&T este un proiect național de prelegeri și conferințe interactive de popularizare a științelor, dezvoltat de Revista Știință & Tehnică începând cu anul 2011.

Academia S&T își propune să familiarizeze elevii români cu cele mai noi descoperiri și invenții din domenii precum robotică, realitate virtuală, ecologie, astronomie, paleoantropologie, neuroștiințe sau futurologie. Mini-conferințele din cadrul Academiei S&T pun accent pe interactivitate, prezentarea informației științifice într-un limbaj prietenos, accesibil tuturor elevilor, date spectaculoase și relevante din lumea științei și tehnologiei, sesiuni de întrebări și răspunsuri, etc.

Academia S&T vine în întâmpinarea orizontului de așteptare al elevului român, căruia îi place să fie la curent cu tot ceea ce este nou în materie de dispozitive, curente tehnologice și tendințe în științe, dar nu are suficiente surse de informare în acest sens. Practic, redactorii Știință & Tehnică, dar și invitații lor, încearcă prin acest program Academia S&T să le insufle celor din școli atât viziunea, cât și dorința de excelență, care, pe lângă caracterul informativ, pot contribui într-o mare măsură la formarea viitorilor profesioniști de care societatea românească are nevoie.

Dacă ești cadru didactic, inspector școlar sau chiar elev, ne poți invita în orașul tău scriindu-ne un mail pe contact@stiintasitehnica.com cu subiectul „Academia S&T”. Te vom contacta în cel mai scurt timp pentru stabilirea detaliilor.

Cucerirea Spațiului Cosmic – Întâlnirea elevilor de excepție cu Dumitru Prunariu

video
Știință & Tehnică a organizat o întâlnire specială cu Dumitru Dorin Prunariu, singurul român ajuns în spațiul cosmic, alături de redacția S&T, condusă de seniorul Alexandru...

SCIENCE PACK Știință & Tehnică

science-pack-stiinta-tehnica
Descifrează misterele trecutului, înțelege mai bine provocările tehnologice ale prezentului și pregătește-te pentru viitor. Află care sunt cele mai importante descoperiri, invenții și cercetări științifice cu...

Ce-am învățat din experiența de instructor la Pepiniera de Talente

video
Mare surpriză pentru părinții mei (foști profesori de română) când au aflat că fiul lor, jurnalist S&T, a primit propunerea de a fi... profesor....

Guerilla Verde se desfăşoară sub umbrela europeană GreenWeek 2017

guerilla-verde-stiinta-tehnica-1
Caravana educaţională Guerilla Verde se desfăşoară şi în acest an sub umbrela GreenWeek, eveniment organizat de Comisia Europeană, care aduce într-un calendar comun acţiuni...

Cosmonautul Dumitru Prunariu se întâlnește cu elevii de excepție ai României

dumitru-prunariu-elevi-stiinta-tehnica-1
VEZI ÎNREGISTRAREA LIVE-ULUI PE PAGINA NOASTRĂ DE FACEBOOK Fundația „Cosmonaut Dumitru Prunariu”, în colaborare cu Revista Știință & Tehnică și Centrul Cultural Casa Artelor Sector...

A cincea ediție a programului educațional Pepiniera de Talente

pepiniera-de-talente-stiinta-tehnica
Copiii, părinții și bunicii sunt așteptați pe Aleea Cosmonauților si la Scena de lângă lac, la spectacolul extraordinar prezentat de o parte dintre premiantii...

Sci+Fi FEST în imagini: ediția 2016 a Festivalului de Știință și...

sci-fi-fest-2016-stiinta-tehnica-101
După ce v-am povestit impresiile noastre, ca organizatori, în urma Sci+Fi Fest 2016, acum e cazul să vă arătăm cum s-a văzut prima ediție...

Sci+Fi FEST 2016 – Premiile pentru literatură SF

sci-fi-fest-premii-sf-stiinta-tehnica-1
Sâmbătă, 1 octombrie, în cadrul festivalului de știință și anticipație Sci+Fi FEST, desfășurat la Biblioteca Națională a României din București, cu sprijinul Centrului Cultural...

Programul complet al evenimentelor, conferințelor și expozițiilor la Sci+Fi Fest 2016

scifi-fest-program-speakeri-stiinta-tehnica
Festivalul de știință și science-fiction Sci+Fi FEST anunță un program complex: pe lângă expoziții, workshop-uri sau experimente științifice pentru copii, nu vor lipsi maratoanele...

10 motive pentru care nu ai voie să ratezi Sci+Fi FEST

Au rămas mai puțin de două săptămâni până la Sci+Fi FEST 2016, festivalul de știință și science fiction organizat de Revista Știință & Tehnică cu...