0
(0)

Agenţia Spaţială Rusă a anunţat pierderea navei cargo Progress M-12M, după ce aceasta nu a atins orbita corectă şi s-a prăbuşit înapoi pe Terra. Destinaţia cargo-ului, fără echipaj uman la bord, era Staţia Spaţială Internaţională.

 

Progress M-12M ducea trei tone de provizii astronauţilor de pe Staţia Spaţială Internaţională. Aprovizionarea acesteia se desfăşura oricum cu dificultate după ce SUA şi-a retras navetele spaţiale.

Misiunea Progress constituia a 44-a cursă cargo de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale. A decolat ieri la ora 13:00 GMT (17:00 ora Moscovei) de pe Cosmodromul Baikonur, din Kazakhstan. Incidentul de ieri reprezintă primul din istoricul misiunii în cadrul programului ISS. Totuşi, este al doilea eşec al Agenţiei Spaţiale Ruse în numai o săptămână, după ce pe data de 18 august un vehicul Proton a pus un satelit de telecomunicaţii pe o orbită greşită.

Cu privire la probabilele cauze ale incidentului, este speculată ipoteza potrivit căreia stagiul final al propulsiei rachetei Soyuz s-a încheiat prematur. Eşecul misiunii s-a produs după 320 secunde de zbor, când s-a pierdut contactul cu atât cu racheta de lansare, cât şi cu nava Progress.

Potrivit oficialilor ruşi, nava s-a prăbuşit în regiunea Altai, din Rusia, la aproximativ 1.500 km nord-est de locul lansării. Nu s-au înregistrat victime umane, doar pagube materiale, câteva ferestre din zonă fiind sparte ca urmare a unei puternice explozii.

Până la stabilirea cu certitudine a cauzelor eşecului, este puţin probabil ca zborul astronauţilor către ISS, programat pentru data de 22 septembrie, să mai aibă loc. În acest caz, astronauţii de pe Staţie, ce se pregăteau de întoarcerea acasă, vor mai sta un timp în Spaţiu. Totuşi, potrivit lui Mike Suffredini, managerul NASA pentru proiectul ISS, a declarat că „dacă lucrurile vor fi lămurite şi racheta de lansare Soyuz va fi gata de zbor, vom trimite un nou echipaj pe orbită”.

În prezent ISS este condusă de echipajul Expediţiei 28, comandat de rusul Andrey Borisenko. Echipajul are provizii la bord suficiente pentru un an, noi aprovizionări fiind programate de Japonia şi UE la începutul anului viitor.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here