Medicină

Prin medicină înțelegem ”arta de a vindeca”, adică un univers foarte larg de cunoștințe, dedicate studierii corpului omenesc și conservării sănătății acestuia. În principiu, sunt mai multe ramuri: etiologia (studierea cauzelor dereglărilor din corp sau a bolilor), patologia (analizarea manifestărilor clinice și a efectelor asupra corpului), diagnosticul (identificarea problemelor), terapia (tratarea problemelor în vederea însănătoșirii corpului) sau profilaxia (acțiunile de prevenire a îmbolnăvirilor).

Știința medicinei se bazează pe multe științe conexe, începând cu anatomia, biologia, fizica sau chimia, până la fiziologie, farmacologie sau radiologie. În funcție de istorie și civilizații, avem două mari categorii ale medicinei: cea modernă (faptică) – fondată pe fapte și dovezi experimentale, specifică lumii occidentale și Europei răsăritene; respectiv medicina alternativă (cum este cea naturistă, de exemplu), practicată în special în zonele nedezvoltate sau în curs de dezvoltare, dar care, în multe situații, produce rezultate bune, ca și cea convențională (bazată pe produse farmaceutice, pe utilizarea statisticii și pe teorii ale studiului clinic).

Există două mari categorii de specialități clinice: chirugicale și medicale (de la anestezie și terapie intensivă, boli infecțioase sau cardiologie până la endocrinologie, pediatrie, neurologie sau dermatovenerologie). Pe lângă acestea, mai există specialități paraclinice (de exemplu medicina legală sau epidemiologia), dar și domeniul dentar. Cu alte cuvinte, medicina este un teritoriu extrem de vast, în care noile descoperiri sunt foarte numeroase.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Medicină

Primul pacient din lume tratat și vindecat de cancer prin editarea...

pacient vindecat de cancer
Felul în care o fetiță de 13 ani a fost vindecată de leucemie reprezintă o reușită majoră. Știrea despre un pacient vindecat...

„Sinucigașul” de celule canceroase ar putea fi un panaceu împotriva tuturor...

Oncologii americani de la Universitatea din Colorado au identificat o moleculă capabilă să activeze propriile sisteme de distrugere a tumorilor dintr-un organism, declanșând anihilarea celulară în țesutul canceros, dar nu și în cel sănătos, la șoareci.

Soluția pentru Alzheimer, un medicament împotriva durerilor mensturale?

Acid mefenamic
Oamenii de știință de la Univesitatea din Manchester au descoperit că un analgezic destul de comun – acidul mefenamic, folosit adesea pentru calmarea durerilor...

Cum se repară centrul memoriei din creier?

Cerectătorii de la Universitatea din Texas, Southwestern Medical Center, SUA, au reuşit să descrie pentru prima oară mecanismele prin care centrul memoriei din creier se „repară” după traume severe.

Medicamente vechi pentru boli noi

Misterioase sunt căile medicamentelor: unele dintre ele ar putea trata cu succes alte boli decât cele pentru care au fost inițial concepute: cele pentru epilepsie ar putea trata colita și colonul iritabil, în timp ce pastile pentru ulcer ar putea chiar încetini progresia cancerului .

Philips Azurion 7 revoluționează tratamentul afecțiunilor arteriale

Philips Azurion 7 revoluționează tratamentul afecțiunilor arteriale, în cadrul Spitalului Clinic Sanador. Pacienții cu afecțiuni arteriale pot fi tratați cu ajutorul tehnicilor endovasculare, în cadrul...

Microcipuri pentru testarea medicamentelor


Un microcip dezvoltat de către cercetătorii americani poate imita foarte bine un plămân uman și astfel poate fi folosit pentru testarea medicamentelor. Microcipul va putea înlocui culturile de celule și animalele de laborator

Imprimanta de “oase” (VIDEO)

Cercetătorii Universității din Washington au modificat o imprimantă 3D capabilă să creeze componente metalice, astfel încât să modeleze un material ce are consistența similară cu cea a osului. Acesta ar putea servi la construirea unor „schele” pentru stimularea formării noilor celule osoase în organismul omenesc.

Extracţia mostrelor ADN din creierele pacienţilor decedaţi elucidează din misterele...

Un patolog american, de la Universitatea din Indiana, împreună cu o echipă internaţională de cercetători, a extras mostre de ADN din creierele aparţinând unor pacienţi decedaţi din perioada 1896-1938, păstrate de Muzeul de Istorie Medicală din Indianapolis, pentru a vedea dacă conţin gene legate de schizofrenie ori de alte boli mintale.

A fost implantat cu succes primul prototip australian de ochi bionic

După ce, în 1978, cercetătorii australieni realizau primul implant funcțional de ureche bionică, acum, în 2012, specialiștii din țara-continent anunță implantarea cu succes a unei noi versiuni de ochi bionic, modelul Bionic Vision Australia (BVA), în globul ocular al unei nevăzătoare pe nume Dianne Ashworth.