Acasă CORP & MINTE Neuroștiințe

Neuroștiințe

Mintea umană și funcționarea creierului fac obiectul unei categorii aparte de științe, numite generic neuroștiințe. Dintre acestea, cele mai importante sunt neurobiologia, psihobiologia, neuropsihologia, psihofizilogia și alte științe relativ noi – prima societate dedicată specialiștilor a apărut de-abia în 1970, când specialiștii din domeniul medicinii au realizat că funcționarea creierului uman este mult prea complexă pentru a fi rezolvată doar prin mijloacele specifice medicinii clasice.

Mai nou, se dezvoltă subdomeniul neuroștiințelor cognitive, care își propun integrarea psihologiei cognitive cu psihofiziologia sau psihobiologia. Iar lumea științifică este de acord că vorbim, de fapt, de un domeniu care se pretează unei abordări interdisciplinare, patologia sistemului nervos fiind combinată cu psihologia cognitivă, cu neuroevoluționismul sau cu genetica.

Practic, obiectivul principal care este urmărit prin neuroștiințe este de a înțelege exhaustiv cum funcționează creierul, mintea, procesele cognitive, subconștientul, etc. Odată rezolvate aceste mistere, oamenii de știință consideră că va deveni mult mai ușor să înțelegem și să rezolvăm și afecțiunile la nivel neuronal și cerebral. De aceea este un domeniu extrem de incitant din punct de vedere științific și care pune mari provocări cercetătorilor prin dificultatea pe care o presupune crearea unor dispozitive și tehnologii potrivite.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Neuroștiințe

Ecosistemul de îngrijire pentru bolile neurodegenerative, ascuns într-o brățară smart

Procarelife
Mihai, utilizator senior, 72 ani, suferă de boala Parkinson și alte comorbidități, inclusiv hipertensiune, probleme de somn, artrită. Soția lui, Elena, 70...

România dezvoltă un sistem multidisciplinar pentru evaluarea și gestionarea tulburărilor...

Cercetare neurologica
Tulburările clinice ale rețelelor creierului uman, cum ar fi boala Alzheimer, schizofrenia  și boala Parkinson, sunt printre cele mai greu de înfruntat...

Interfața creier mașină

M-am bucurat foarte mult atunci când, în 2017, am aflat că Elon Musk a decis să înființeze o nouă companie, Neuralink. Bucuria...

SSIMA – un nou pas spre viitorul imagisticii medicale

În România se întâmplă și lucruri bune, iar unul dintre ele se numește SSIMA, adică Școala Internațională de Imagistică Medicală. Timp de cinci zile, la...

Amintirile unui cyborg cuminte

Am câteva zile libere și, nu știu de ce, m-a cuprins o oarecare nostalgie. Mă număr printre cei care au avut marele noroc să...

Principiul incertitudinii pozitive – scurt ghid de folosire a minții în...

incertitudinea-pozitiva-stiinta-tehnica-1
Nu ceea ce nu cunoști ridică dificultăți, ci ceea ce știi cu certitudine că nu îți este necunoscut (Mark Twain) Dacă, în urmă cu jumătate...

Amintirile (neplăcute), o chestiune a trecutului

amintiri-neplacute-stiinta-tehnica-1
„Mintea omenească este o slugă credincioasă, dar un stăpân groaznic” spune un citat care este atribuit mai multor personalități istorice sau contemporane. Nici nu...

Ketamina și simptomele depresiei

Keamina a fost inițial creată ca anestezic pentru uz uman și veterinar. Ca urmare a proprietăților sale halucinogene, a ajuns să fie folosită și...

Vitrina cu măști de porțelan chinezesc

psihologie-anestezie-emotionala-stiinta-tehnica-0
Intrăm în acest subiect privind un pic altfel, în jurul nostru, la oamenii pe care îi întâlnim pe stradă, în metrou, oamenii cu care...

Creierul și metafora digitală

creier-metafora-digitala-calculator-stiinta-tehnica-1
S-a întâmplat că m-am „întâlnit” cu o analiză foarte interesantă a unui anume Robert Epstein – cercetător în psihologie legitimat la Institutul American de...