Neuroștiințe

Mintea umană și funcționarea creierului fac obiectul unei categorii aparte de științe, numite generic neuroștiințe. Dintre acestea, cele mai importante sunt neurobiologia, psihobiologia, neuropsihologia, psihofizilogia și alte științe relativ noi – prima societate dedicată specialiștilor a apărut de-abia în 1970, când specialiștii din domeniul medicinii au realizat că funcționarea creierului uman este mult prea complexă pentru a fi rezolvată doar prin mijloacele specifice medicinii clasice.

Mai nou, se dezvoltă subdomeniul neuroștiințelor cognitive, care își propun integrarea psihologiei cognitive cu psihofiziologia sau psihobiologia. Iar lumea științifică este de acord că vorbim, de fapt, de un domeniu care se pretează unei abordări interdisciplinare, patologia sistemului nervos fiind combinată cu psihologia cognitivă, cu neuroevoluționismul sau cu genetica.

Practic, obiectivul principal care este urmărit prin neuroștiințe este de a înțelege exhaustiv cum funcționează creierul, mintea, procesele cognitive, subconștientul, etc. Odată rezolvate aceste mistere, oamenii de știință consideră că va deveni mult mai ușor să înțelegem și să rezolvăm și afecțiunile la nivel neuronal și cerebral. De aceea este un domeniu extrem de incitant din punct de vedere științific și care pune mari provocări cercetătorilor prin dificultatea pe care o presupune crearea unor dispozitive și tehnologii potrivite.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Neuroștiințe

Creierul adolescenților funcționează diferit de cel al adulților

Potrivit studiului realizat de cercetătorii de la Universitatea Pittsburgh, publicat în „Proceedings of the National Academy of Sciences\", la adolescenți, activitatea din striatumul dorsal, zonă cerebrală implicată în procesele senzoriale și motorii, predomină asupra celei din nucleul accumbes, care la adulți are un rol de „curea de transmisie” a sfaturilor înțelepte provenite din cortexul prefrontal și amigdală.

Iată cum se pot controla creierele insectelor (Video)

Biohackerii sunt capabili să controleze creierul unui gândac prin intermediul echipamentului RoboRoach, un circuit cu ajutorul căruia deplasarea insectei poate fi manipulată înspre stânga sau înspre dreapta de către o persoană ce controlează microstimularea nervilor din antenele gândacului. Kit-ul cu pricina este construit de firma Backyard Brains, din Chicago.

Scurt ghid de utilizare a minții

creier-minte-inteligenta---stiinta-tehnica-1
Vârsta (omului) - sau, ca să extrapolăm, orice aspect din viața noastră - este o chestiune de mentalitate: dacă nu ne deranjează, atunci nu ne...

Drogurile psihedelice reduc fluxul sanguin cerebral și întrerup sinapsele

Dintotdeauna, adepții drogurilor psihedelice au catalogat ca “deschizătoare de minți” efectele acestor substanțe halucinogene. Ei sunt primii care ar trebui să afle că psilocibina – ingredientul activ din ciupercile magice – scade fluxul sanguin la nivel cerebral și afectează importante conexiuni între regiuni ale creierului responsabile de percepție și cogniție.

Electrostimularea cerebrală îmbunătăţeşte procesul de învăţare

Cercetătorii au demonstrat că stimularea creierului cu ajutorul electricităţii accelerează procesul de învăţare – supunerea unor anumite părţi ale creierului la un curent de mică intensitate măreşte activitatea cerebrală.

Premieră medicală: Celule stem implantate cu succes maimuţelor bolnave de Parkinson

O echipă de cercetători japonezi a implantat celule stem embrionare umane în creierele unui număr de patru maimuţe afectate de maladia Parkinson, condiţia acestora îmbunătăţindu-se în câteva luni.

Creierul transparent… (video)

O nouă metodă, prin care un creier întreg devine transparent, oferă posibilitatea unor evoluții spectaculoase în  ”conectomică”, știința care încearcă să descifreze complicatele conexiuni dintre neuronii din creier.

Cunoașterea, felinarul și elefantul

psihologie-stiinta-tehnica-1
O celebră afirmaţie a geneticianului J.B.S. Haldane (atribuită şi astrofizicianului Arthur S. Eddington) spune că „Universul nu numai că este mai straniu decât presupunem,...

Un medicament pentru uitare?

Cercetătorii Universității din Montreal susțin că medicamentul denumit metirapon reduce capacitatea creierului de a retrăi sentimentele negative asociate cu amintirile dureroase. Altfel spus, evocarea sau rememorarea acestora din urmă de către pacient este, pur și simplu, blocată.

Visele ne ajută să depășim amintirile dureroase

Cercetătorii Universității California (UC) în Berkeley au descoperit că în timpul fazei onirice a somnului, cunoscut și ca somn REM (rapid-eye-movement) – atunci când visăm  - procesele chimice responsabile de stress sunt dezactivate, iar creierul procesează amintirile intense emoțional atenuând componenta dureroasă a celor mai neplăcute.