CORP & MINTE

În această categorie Corp & Minte puteți citi știri, articole și analize care abordează sferele medicinii generale și alternative, ale cercetării din genetică, ale neuroștiințelor, ale tehnologiilor și materialelor avansate cu aplicații directe în sectorul medical, dar și sfaturi și recomandări de menținere și îmbunătățire a condiției fizice și a stării generale de sănătate.

În secolul XXI, domeniul medical înregistrează o evoluție galopantă, de la noi remedii împotriva unor boli extrem de grave (cancer, SIDA, etc.) până la tehnologii inovative (celule stem, editare genetică, etc.), menite a ne îmbunătăți sănătatea și a ne prelungi viața într-un mod nemaiîntâlnit până acum în istoria omenirii.

Totodată, cercetătorii fac pași mari în direcția înțelegerii funcționării corpului uman, a organelor și relațiilor dintre ele, precum și a modului de funcționare și de control a creierului. Sunt lucruri care nu ajută doar la găsirea unor modalități mai eficiente de asigurare a sănătății fizice și mentale, ci și elemente esențiale care vor ajuta la evoluția speciei umane. Evoluție care va merge mână în mână cu noile descoperiri din domeniul nanotehnologiei și roboticii, care se speră că vor contribui la îmbunătățirea pe toate planurile a speciei umane, dar și a celorlalte viețuitoare de pe Pământ. În plus, s-ar putea ca Omul 2.0 să fie mult mai pregătit și adaptat pentru călătoriile în spațiu, medicina spațială fiind o știință la începuturi.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
CORP & MINTE

Misterul evoluționist al orgasmului feminin se adâncește

După 40 de ani de dezbateri, biologii evoluționiști nu au ajuns încă la un consens în privința rațiunii orgasmului feminin. Nu s-a stabilit exact dacă această funcție a femeilor a evoluat pentru a le oferi acestora un impuls în sensul reproducerii, sau dacă este pur și simplu un subprodus al evoluției orgasmului masculin. Un nou studiu, cu 10.000 de gemeni și frați, sau surori, în rolurile principale, a încercat să facă lumină în acest sens

Preferințele noastre sunt dictate de alții. Și de preț

preferinte-artistice
Cercetătorii Facultății de Psihologie din Viena au demonstrat că preferințele personale în domeniul artei sunt dependente (și) de factori sociali. Modul în care valorificăm...

O plantă psihoactivă poate inversa efectele distructive ale diabetului

Un compus chimic descoperit în substanța halucinogenă cu efecte psihedelice numită „ayahuasca” are potențialul de a regenera așa-numitele celule beta pancreatice, distruse de diabet.

Vasele de sânge artificiale ar putea înlocui donatorii

Ele ar putea fi folosite pentru a înlătura principala cauză de deces în țările dezvoltate – afecțiunile cardiace.

Cancerul poate fi îndulcit la propriu, zahărul îl otrăvește

Guy Perkins, de la Universitatea din California în San Diego și Rudy Yamaguchi, de la Universitatea Kyushu, din Fukuoka, Japonia, au oferit unei culturi de celule canceroase care se hrănesc cu glucoză un tip de zahăr care le otrăvește. Metoda acționează, propriu-zis, prin  deschiderea accesului către un comutator „suicidal” al celulei, ce devine astfel ușor de acționat cu medicamente.

Principiul incertitudinii pozitive – scurt ghid de folosire a minții în...

incertitudinea-pozitiva-stiinta-tehnica-1
Nu ceea ce nu cunoști ridică dificultăți, ci ceea ce știi cu certitudine că nu îți este necunoscut (Mark Twain) Dacă, în urmă cu jumătate...

Tată pentru prima oară, testosteron scăzut

Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Nortwestern a arătat că, în perioada imediat următoare nașterii primului copil, bărbaților le scade nivelul de testosteron.

Optimismul e genetic

Potrivit unui studiu al cercetătorilor californieni, optimismul, autostima și convingerea că deții controlul asupra propriei vieți țin de tipul de variantă a genei pentru un receptor al oxitocinei cu care ești înzestrat.

Afectează sexul în adolescenţă dezvoltarea cerebrală?

Potrivit unui studiu efectuat în cadrul Universităţii de Medicină Ohio, se pare că da. Studiul nu se doreşte însă a fi unul pro abstinenţă în perioada adolescenţei, în cazul oamenilor astfel de efecte nefiind demonstrate încă, ci doar la hamsteri.

Ce facem cu bacteriile imune la antibiotice?

Oamenii de știință derulează cercetări intense cu privire la problema tot mai stringentă a bacteriilor rezistente la tratamente medicamentoase. Recent, astfel de cercetători au descoperit în peștera Lachuguilla, din New Mexico, câteva bacterii noi care i-ar putea ajuta în demersul lor.