0
(0)

Gata! A trecut și această eclipsă totală de Lună. Nu știu dacă ați văzut poze de la acest spectacol în aer liber, pus la dispoziția publicului, fără granițe, pe jumătate de glob, de aliniamentul Soare-Pământ-Lună, la 21 ianuarie. Eu, în schimb, cred că am văzut sute de cadre cu eclipsa, unele mai reușite, altele prin nori și ceață, mai puțin reușite.

 

De data asta, am reușit să observ fenomenul de pe cer perfect senin, dar nu am făcut poze, pentru că, până să instalez telescopul. s-a lăsat ceața, pe undeva lângă orașul Câmpulung, din județul Argeș. Dar, cum avem o „armată” de prieteni astronomi, prezenți la mai toate ASTROFEST-urile organizate de Știință&Tehnică, toți „înarmați” cu telescoape și lunete, au apărut și imaginile de la eclipsă.

Vreau să vă spun că nu a fost un lucru ușor să vezi și să fotografiezi acest fenomen, ascuns de nori în aproape toată țara. Doar cine și-a sacrificat toată noaptea de 20 spre 21 ianuarie și a studiat cu atenție prognoza meteo precum și situația reală de la ora 3-4 dimineața, din teren, a putut face observație și astrofotografie.

Printre cele mai bune imagini de pe net și de pe Facebook, obținute de astrofotografi români, am ales câteva în galeria foto de mai sus. Dar deja ne gândim la următoarea eclipsă totală de Lună, vizibilă de la noi din țară – în septembrie 2025!

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?