0
(0)

Formaldehida, o substanță organică otrăvitoare, dar care este abundentă în Univers ar putea sta la baza substanțelor organice solide, adevărate cărămizi ale vieții.

 

Oamenii de știință și-au pus de multă vreme întrebări asupra mecanismelor care au dus la apariția substanțelor solide organice, despre care știm deja că sunt relativ abundente în cometele  și asteroizii din Sistemul Solar.

De-a lungul timpului au existat mai multe ipoteze, la care acum se mai adaugă una. Cercetătorii americani George Cody, Conel Alexander și Larry Nittler de la Carnegie Institution, SUA, propun, în numărul din 5 aprilie al Proceedings of the National Academy of Science, ideea conform căreia în fazele inițiale ale dezvoltării Sistemului Solar recțiile chimice ale formaldehidei au dus la formarea unei game largi de materiale organice solide.

Problema cu aceste substanțe organice solide vine din faptul că, deși s-au putut forma dinainte de nașeterea Sistemului Solar, ele au dispărut datorită fenomenelor violente produse în primele etape de dezvoltare a Soarelui, care au dus la ruperea legăturilor chimice fragile ale acestor moleculele. Toate substanțele organice solide pe care le putem identifica acum au apărut mai târziu, în urma unor reacții chimice care s-au produs în spațiul delimitat de ceea ce noi numim Sistem Solar.

Cei trei cercetători americani au analizat mai multe eșantioane extrase din meteoriți de tip condritici, despre care se știe că sunt bogați în materii organice. Studiul lor a dus la identificarea unui posibil mecanism prin care acestea să rezulte din polimerizarea formaldehidei. A urmat apoi o a doua etapă, prin care formaldehida a fost supusă condițiilor existente în spațiul cosmic și s-a constatat că aceasta, întradevăr, se transformă în materie organică solidă, foarte similară celei pe care o găsim în meteoriții condritici. Mai mult decât atât cei trei au descoperit similitudini semnificative și cu materialul organic recoltat de misiunea Stardust a NASA din cometa 81P/Wild2.

 

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here