0
(0)

Redacția Știință & Tehnică visa la un festival de amploare, care să combine știința + cercetarea + inovațiile + tehnologia cu literatura + arta science-fiction. Așa a apărut Sci+Fi Fest, organizat la Biblioteca Națională între 30 septembrie și 1 octombrie, cu sprijinul Centrului Cultural „Casa Artelor” – Primăria Sectorului 3, respectiv Arcub – Primăria Generală a Capitalei și Biblioteca Națională a României.

Iată ce a însemnat pentru noi, ca organizatori, prima ediție a Sci+Fi Fest, unde cei 15.000 de vizitatori au petrecut ore în șir atrași de surprizele celor peste 50 de expozanți. Nu e deloc rău pentru un festival românesc de știință și imaginație, nu-i așa?

Marc Ulieriu, redactor șef Știință & Tehnică

Nu am avut echipă de PR, nu am avut echipă de marketing, nu am avut „creație” sau vreo agenție în spate. Nici măcar, spre rușinea noastră, un plan foarte riguros de promovare.

Sci+Fi FEST a fost realizat de o mână de oameni – redacția S&T (suntem nouă și nici măcar toată echipa nu a lucrat la organizare). Am avut, în schimb, foarte mulți prieteni și foarte mulți parteneri. Și ne-am făcut, în ultimele săptămâni, și mai mulți.

Hemingway spunea că „The best way to find out if you can trust somebody is to trust them”. Noi am fost „somebody”, iar „you” ați fost voi toți cei mulți care ne-ați acordat sprijinul vostru necondiționat. Sunteți foarte-foarte mulți și vă mulțumesc și vă rămân îndatorat tuturor și fiecăruia în parte.

Mă plec în fața fiecărui expozant și speaker în parte: dragii mei, voi ați făcut festivalul! Succesul Sci+Fi FEST este, în primul rând, al vostru: nu am văzut absolut niciun vizitator plecând dezamăgit, toți au fost mulțumiți de oferta noastră.

Țin să-i transmit doamnei Alice Barb că, din punctul nostru de vedere, a fost zâna bună a festivalului, iar, dacă inițial priveam oarecum circumspect „mariajul” cu Centrul Cultural Casa Artelor, de acum nu mai vreau să fac niciun eveniment fără dânsa și fără instituția pe care cu multă înțelepciune o conduce! Apoi, le mulțumesc celor de la ARCUB și Bibliotecii Naționale a României – sunteți niște oameni minunați care ne-ați pus la dispoziție (din nou necondiționat) elemente-cheie care au contribuit la succesul Sci+Fi FEST.

Vreau să-i mai menționez cu reverențe pe Liviu Surugiu, Michael Haulică, Horia Nicola Ursu, Dan Doboș, Lucian Merișca, Sorin Antohi, Costi Gurgu, dar și pe Sorin Repanovici, „Croco” și toți din splendida echipă Atlantykron care au pus umărul benevol la buna desfășurare a „ostilităților”.

Andreea M. Stoica și Alexandru Iacovlev și toți din echipa Profesorului Trăsnit – ocupați un loc special în inima mea, sunteți precum Fluierarul cel pestriț din Hamelin! Să faci popular science în rândul celor mici este un lucru extraordinar, iar eu nu am cunoscut pe nimeni mai talentat ca voi, care să combine într-un mod mai eficient joaca cu știința.

De asemenea, le mulțumesc frumos lui Viorel Spinu, Valentin Sava, Alex Trofin, Dragoș Brașov și Nod Makers, PC Garage, Universității Politehnice și tuturor celorlalți care au participat activ, cu mult entuziasm, la festivalul nostru – zeci de cercetători și profesori universitari.

Sunt atât de mulți oameni frumoși care au contribuit la ceea ce a fost Sci+Fi FEST încât, dacă i-aș enumera pe toți, ne-ar ieși suficiente echipe de fotbal pentru un mic campionat.

Habar nu am cât public am avut exact, a fost un trafic imens de persoane, mai ales sâmbătă. Știu doar că atât Biblioteca Națională a României, cât și parcarea exterioară au fost animate de mii de oameni, foarte probabil cu totul între 12 și 15 mii. Și mai știu că nimeni nu a ajuns întâmplător sau în trecere pe acolo, ci toți au venit fix pentru festival.

Toate cele de mai sus ne obligă pe noi, echipa Știință & Tehnică, la o ediție a II-a Sci+Fi FEST de câteva ori și ceva mai spectaculoasă și reușită. O anunț de pe acum: spre sfârșitul lui septembrie 2017, așteptați-vă la un science show memorabil!

 

Cătălin Beldea, Astronomy Editor Știință & Tehnică

Pentru mine, festivalul a însemnat o provocare. Acum, după ce am văzut câți vizitatori a avut Sci+Fi Fest și că majoritatea au plecat cu zâmbetul pe buze, îmi dau seama că am făcut un lucru bun.

Provocarea s-a transformat în realizare pentru mine și pentru toată echipa Știință & Tehnică. Sunt mândru că fac parte din acest grup de entuziaști și sper să visăm și de acum încolo la alte și alte provocări.

 

Claudiu Andone, Tech Editor Stiință & Tehnică

Vineri dimineața, când am început să înțeleg amploarea evenimentului ce avea să fie, am început să mă îndoiesc de puterile noastre. O mână de oameni, oricât de pasionați și dedicați, n-aveau cum să le facă pe toate. Și am avut dreptate.

Nu am realizat nicio secundă că noi, echipa S&T, suntem doar schela pe care s-a clădit (până la urmă) un show cu mult peste așteptările noastre. Fără expozanții care să „hrănească”, cu o tenacitate cel puțin egală cu a noastră, interesul lacom al minunaților vizitatori, totul ar fi fost în zadar. Din fericire, totul s-a așezat perfect, iar încordarea, sudoarea, stresul și epuizarea fizică au rămas doar în această parte a baricadei.

De cealaltă parte am văzut vizitatorii zâmbitori, fericiți, de toate vârstele, cu toții mulțumiți de ce-au văzut, auzit și simțit la Sci+Fi Fest 2016. Reacția voastră, a celor ce ați trecut pragul festivalului, ne-a dat aripi, energie și mult mai multă încredere. Mai mult de-atât, ne-a convins că aveți nevoie de un astfel de festival al științei și imaginației, iar noi vă promitem că vom încerca să ne autodepășim din nou, în fiecare an.

Ne vedem la Sci+Fi Fest 2017!

 

Alexandru Safta, Genetics Editor Știință & Tehnică

Cred că am auzit în ultima lună de zile termenul „SciFiFest” în redacția S&T mai des decât „Salut!” sau „Bună ziua!”. Nu știu dacă sunt în asentimentul colegilor mei când spun asta, dar consider că, într-un punct, a ajuns să ne obsedeze pe toți de aici dorința de a face un festival memorabil de știință și imaginație, care să satisfacă toate categoriile de vârstă și toate gusturile.

Și recunosc că abia acum, după ce „misiunea a fost îndeplinită cu succes”, îmi dau seama că nici nu se putea altfel decât cu dedicare totală să obținem experiența frumoasă care s-a întâmplat weekend-ul trecut la Biblioteca Națională a României.

În ce privește relaționarea cu expozanții, mi-a plăcut în mod deosebit să văd că am putut avea cu toții o colaborare fructuoasă în numele entertaining-ului de calitate, cu reverberații pe termen lung și nu doar pe moment, care să hrănească judecata și imaginația publicului – mai ales a publicului tânăr și foarte tânăr.

În ce privește relaționarea cu publicul, lucrul care m-a surprins plăcut în mod special a fost să văd pe fețele oamenilor care au participat la Sci+Fi Fest entuziasm și fascinație sincere, așa cum poate nu le-am văzut întotdeauna nici măcar la festivaluri grandioase de muzică și party.

Iar acest lucru în sine a fost și este pentru noi cei din echipa Știință&Tehnică o recompensă esențială, care ne confirmă că eforturile noastre și ale prietenilor și colaboratorilor noștri nu sunt în van, dar chiar duc, încet și sigur, la ceva bun, tot mai bun. Vă mulțumim!

 

Claudiu Tănăselia, Space Editor Știință & Tehnică

Niciodată în România știința nu a fuzionat atât de bine cu SF-ul, în cel mai natural și mai elegant mod cu putință. Puntea dintre cele două lumi a fost Știință & Tehnică, un rol care nu îi este străin în ultimele decenii, reunind la Biblioteca Națională a României nu doar oameni de știință consacrați, din institutele de cercetare românești, care ne comunicau de pe scenă ultimele lor rezultate, dar și visători sau făuritori de lumi ale viitorului, prezenți pe o scenă paralelă.

Eu nici nu știu în ce categorie să mă încadrez, am jucat rolul de invitat, de spectator, de colaborator al Știință & Tehnică, toate în același timp, pentru că după ce am coborât de pe scenă (unde a fost musai să marchez cei 50 de ani de Star Trek pe care i-am aniversat în luna septembrie) am stat la coadă să văd și eu Soarele prin telescop în timpul zilei, alături de o mulțime de copii entuziasmați.

La final, când tragem linie, poate că cea mai mare reușită a festivalului a fost că niște copii au avut ocazia pentru prima dată să se uite printr-un telescop, să vadă Soarele, Luna sau ce s-a mai putut vedea din mijlocul Bucureștiului. Și nu doar atât, au văzut și imprimantele 3D, adevărat unelte ale viitorului, cu care mulți dintre ei își vor construi probabil cele necesare traiului pe Lună sau pe Marte, sau pe navele cosmice care îi vor purta spre Proxima Centauri.

Pentru că sunt convins că viitorii marțieni (sau lunatici) s-au născut deja, ei se află printre noi, dar ei încă nu știu asta. Poate că cel puțin o dată pe an, câteva mii de părinți ar trebui să își poată lua copiii de mână, să facă o pauză din fața ecranului tabletei sau a mingii (dacă mai bate cineva mingea astăzi, altfel decât virtual) și să aibă unde să vină, să le arate celor mici locurile în care ei, părinții, nu vor ajunge niciodată, dar în care copiii și copiii copiilor lor vor fi nevoiți să o facă.

Un festival de știință care atrage copii este un festival reușit, nimic altceva nu mai contează.

 

Oraan Mărculescu, Auto & Green Tech Editor Știință & Tehnică

Se poate fără manele și cancan. Se poate fără concursuri cu premii ademenitoare și reclamă falsă. Se poate fără sărmăluțe și găleți colorate. Se poate fără sloganuri mincinoase și promisiuni fără acoperire. Se poate fără „mie ce-mi iese?” și fără „merge și-așa”.

Se poate cu seriozitate și cu pasiune. Se poate cu inteligență și gândire inovativă. Se poate cu încredere în public și în parteneri. Se poate cu efort, cu sacrificii, cu oboseală, cu îndârjire.

Ce se poate? Se poate, cu toate aceste ingrediente, să faci un eveniment de amploare, care să pună umărul la re-educarea României, la recăpătarea demnității românilor și, mai ales, care să facă tinerele generații să vadă cât mai mult din partea plină a paharului. Partea aia cu oameni inteligenți, cu institute performante, cu autorități competente și cu un public avid de calitate.

Noi, mâna asta de „băieți” de la Știință & Tehnică, nu suntem organizatori de evenimente, ci doar jurnaliști care „povestesc știința” și care încearcă, prin programul Academia S&T, să facă „evanghelizare prin știință”. Poate chiar de aceea am reușit să vă oferim un eveniment apreciat atât de mult de participanți: pentru că suntem idealiști și nu suntem blocați în canoane.

N-o să mă culc pe lauri susținând că totul a fost perfect. Au fost și scăpări logistice inerente, putea fi mai bine pe ici, pe colo, evident că, în alte condiții, Sci+Fi Fest putea atinge un nivel superior. Oricine ar fi analizat „datele de intrare” (o mână de jurnaliști fără experiență într-ale organizării de evenimente) ar fi pariat pe un eșec monumental. Dar… uite că ar fi pierdut.

Știți de ce? Pentru că, parafrazând un personaj istoric: ”Sci+Fi Fest nu-i al nostru și nici al vostru, ci al urmașilor urmașilor noștri”. La ei ne-am gândit în primul rând – la copiii care mâine vor crea o societate mai bună, dacă azi îi educăm responsabil. În spiritul științei și al science-fiction-ului și al bunului simț, amin.

impresii-sci-fi-fest-stiinta-tehnica-1

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?