0
(0)

Astronomi amatori și oameni în general, pregătiți-vă telescoapele, respectiv ochii, pentră că în luna noiembrie a acestui an va trece pe lângă Terra, la o distanță mai mică decât cea de aici până la Lună, un asteroid de mari dimensiuni, care ne-ar putea lovi planeta în viitor.

 

Corpul în cauză se numește 2005 YU55, măsoară 400 de metri în diametru și a fost descoperit pe 28 decembrie 2005 de telescopul Spacewatch al Universității din Arizona, în cadrul Laboratorului Planetar și Selenar din Tucson.

Mai recent, corpul călător prin spațiu a fost observat cu ajutorul radarului planetar al Telescopului Arecibo, în data de 19 aprilie 2010, atunci când se afla la o distanță de aproximativ 2,4 milioane de kilometri de Pământ. În noiembrie, asteroidul se va apropia de planeta noastră până la o distanță cu 15% mai mică decât cea care desparte Pământul de Lună, adică la aproximativ 325.000 de kilometri de pământeni.

Date fiind dimensiunea obiectului și gradul ridicat de periculozitate pe care fenomenul astronomic îl prezintă la adresa lumii noastre, specialiștii pun la cale o campanie extinsă de observări vizuale, radar și în infra-roșu canalizate spre 2005 YU55.

Specialiștii spun că va fi posibil, cu ajutorul radarului din Goldstone, California, parte a Rețelei NASA Deep Space, să obțină imagini ale asteroidului cu o rezoluție a detaliilor până la nivelul de cinci metri față de suprafața rocii spațiale.

Centrul Minor Planet din Cambridge, Massachusetts, însărcinat cu încadrarea corpurilor astrale de mici dimensiuni, consideră asteroidul 2005 YU55 suficient de masiv și cu un traseu destul de apropiat de Terra încât să îl catalogheze în cateogira “obiectelor potențial periculoase”.

Survolul asteroidului, care va începe pe 8 noiembrie, va marca cea mai de aproape monitorizare efectuată vreodată asupra unui obiect astronomic atât de mare. În 1976, asteroidul 2010 XC15 a trecut pe lângă Pământ la o jumătate din distanța noastră față de Lună, dar nimeni nu l-a observat, el fiind descoperit abia în 2010.

Pentru că meteorul ne va ocoli aproape tangențial planeta, echipamentele radar de la Goldstone vor fi capabile să îl însemneze și să îl monitorizeze atât de bine încât se vor putea realiza modele 3D ale sale, prezentând caracteristici ale suprafeței, densității și mișcării de rotație ale obiectului. Mai mult, localizarea sa va putea fi efectuată cu o mai mare precizie, deveind posibile preziceri timpurii ale apropierii obiectului astonomic potențial periculos.

Sursa: Space.com

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here