5
(1)

Care vor fi meseriile viitorului? Care sunt meseriile în curs de apariție, de transformare sau chiar de dispariție? Care vor fi competenţele şi abilităţile cele mai căutate de către angajatori? Cum le-am putea dobândi? Sunt câteva întrebări-cheie la care comunitatea de profesioniști ai grupului de reflexie INACO – Inițiativa pentru Competitivitate – a răspus simplu și clar, pe înțelesul tuturor.

„Ghidul Meseriilor Viitorului vă propune un tur virtual în viitor, bazat pe ultimele rezultate ale cercetărilor asupra economiei viitorului, cu multe exemple concrete de meserii care apar, dispar sau care se transformă, într-un efort civic de informare, conștientizare și responsabilizare a elevilor, părinților și cadrelor didactice, a tuturor celor care doresc să țină pasul cu tendințele de formare profesională. Ghidul oferă dovezi prin informații și imagini despre robotică, biotehnologii, inteligența artificială, realitatea virtuală, blockchain, internetul tuturor lucrurilor, transporturile sau resursele viitorului, etc., dar și cele mai bine structurate previziuni despre economia și piața locurilor de muncă“, a declarat Andreea Paul, coordonatoarea proiectului și Președintele organizației neguvernamentale INACO.

Trăim momente de răscruce tehnologică și economică, cunoscute ca revoluții industriale. Părinții și bunicii noștri au cunoscut deja trei astfel de revoluții, cea a mecanizării, a electrificării, a calculatoarelor și a automatizării. În prezent, ne aflăm în fața celei de-a patra revoluții industriale numită 4.0 sau Revoluția Digitală. Până în 2025, ea va aduce transformări majore. Consecințele se vor vedea rapid în modul în care trăim și muncim.

INACO consideră că sistemul de orientare școlară și de orientare profesională nu informează suficient tinerii și nu formează elevii pentru schimbările perspectivei structurii forței de muncă.

De prea multe ori, tinerii absolvenți ai diferitelor forme de învățământ mediu, profesional sau universitar ajung să nu lucreze în domeniile în care și-au obținut diplomele pentru că nu au intuit care sunt cele mai căutate locuri de muncă și o iau de la zero în alte domenii de activitate sau aleg calea emigrării și munca necalificată. Perspectiva este și mai provocatoare pentru alegerea locului de muncă potrivit în viitorul imediat. 85% din locurile de muncă din 2030 nici nu au fost încă inventate, susține un studiu Dell Technologies. Toate domeniile de activitate se resetează, de la agricultură la comerț, de la producția industrială la medicină. Meserii cunoscute, precum cea de șofer sau oricare meserie care poate fi înlocuită de un automat este foarte posibil să dispară în curând. Munca manuală va fi înlocuită de cea creativă. Veți descoperi Harta Meseriilor Viitorului în cadrul acestui Ghid, cu multe exemple. Vor apărea noi oportunități de carieră pentru care ar fi bine să ne pregătim chiar din acest moment“, susține Andreea Paul.

Acest context național și internațional și perspectiva viitorului în care se va schimba radical paradigma meseriilor actuale, au determinat comunitatea de experți membri și colaboratori ai INACO să propună primăriei sectorului 3 un proiect complex, care va conecta 13 licee bucureștene cu realitățile pieței muncii de mâine.

Ghidul Meseriilor Viitorului este un proiect al INACO aflat la prima sa ediție în anul 2018, realizat cu sprijinul Primăriei Sectorului 3,  pe baza unui contract de finanțare nerambursabilă semnat anul acesta în urma competiției deschise pentru ONG-uri: ”Ghidul Meseriilor Viitorului și Traininguri Non-formale cu elevii claselor XI-XII din liceele Sectorului 3 care urmează să-și aleagă parcursul profesional”. Autorii Ghidului sunt: Andreea Paul, Alexandru Mironov, Alexandra Cernian, Izabela Lazăr, Anca Tamaș și Bogdan Dumitrescu. Mulțumim membrilor și colaboratorilor noștri, co-finanțatorilor privați: SOCAR, ROMATERMIT, @ANDAN ELECTRON, BRM și CRISTIM care au făcut posibil acest demers“, a afirmat Bogdan Dumitrescu, expertul de comunicare al INACO.

Ghidul Meseriilor Viitorului proaspăt apărut va sta la baza a 13 workshopuri interactive, creative, evenimente de educație non-formală coordonate de experții INACO, care vor stimula participarea școlară și orientarea profesională a tinerilor din clasele terminale din 6 licee teoretice și 7 licee tehnologice ale sectorului 3. Peste 650 de elevi, 150 de părinți și 78 de profesori vor fi antrenați direct în proiect.

Elevii care se vor înscrie în acțiunile Caravana Meseriilor Viitorului vor putea participa și la un concurs de eseuri despre cum își proiectează cariera profesională după impactul creat de activitățile proiectului, concurs cu premii de câte 400 de lei în fiecare dintre cele 13 licee incluse în activități. Proiectul va fi susținut și de promovare online, pe rețelele de socializare, în mass-media și prin spoturi în spațiul promoțional al panourilor video din București. Acest demers informativ-instructiv al INACO se dorește un program-pilot pentru pregătirea pentru viață a tinerilor din România, el putând fi activat și în alte licee ale Bucureștiului sau ale țării, având potențialul de acțiune educativă la nivel național, în contextul necesității stringente a informării tinerilor despre perspectivele carierei lor profesionale“, spune președintele INACO.

Dragi elevi, părinți și profesori, bine ați venit spre noile locuri de muncă de mâine:
https://inaco.ro/wp-content/uploads/2018/09/Ghidul-meseriilor-viitorului-6-sep-2018.pdf 

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 5 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?