0
(0)

Cum ar fi ca cipurile dispozitivelor electronice de care suntem dependenți să se poată repara singure în eventualitatea unor defecțiuni, revenindu-și în microsecunde din probleme care să varieze de la o alimentarea defectuoasă cu energie și până la  arderea unor tranzistoare?

 

Sună științifico-fantastic, dar o echipă de ingineri de la Institutul Tehnologic din California – Caltech – au dezvoltat în premieră absolută tocmai astfel de cipuri integrate capabile de „autovindecare”. Specialiștii au demonstrat această capabilitate în cazul unor amplificatoare de mică putere.

În poate cel mai dramatic dintre experimentele lor, inginerii au distrus diferite părți ale cipurilor prin declanșarea repetată a unei raze laser de mare putere asupra lor, observând cum cipurile dezvoltau automat, în mai puțin de o secundă, o cale alternativă de funcționare.

„Pur și simplu am topit pe jumătate amplificatorul și am vaporizat mare parte din componentele sale, cum ar fi tranzistoarele, iar el și-a putut reveni extrem de rapid aproape la performanțe ideale”, susține Ali Hajimiri, profesor de inginerie electrică la Caltech.

Până acum, chiar și un singur tranzistor ars făcea un cip cu circuite integrate complet nefolositor. Așa că inginerii americani au dorit să ofere acestor cipuri o capacitate de vindecare oarecum similară celei a sistemului nostru imunitar, prin detectarea și soluționarea rapidă a unui număr de posibile asalturi pentru a putea menține sistemul general în parametri de funcționare optimi.

Astfel, amplificatoarele de putere pe care le-au dezvltat înglobează o multitudine de senzori care monitorizează temperatura și diversele caracteristici ale curentului prin circuit: tensiunea, intensitatea, puterea. Informațiile colectate de acești senzori sunt transmise către procesorul central al unei unități speciale aflată pe același cip care funcționează ca un „creier” al sistemului. Acesta analizează în permannță performanțele generale ale amplificatorului și determină dacă are nevoie de anumite reglaje.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here