0
(0)

La prima vedere, Insta-Fire pare doar un alt tip de iasca ușor inflamabilă de tipul celor pe care le comercializează toate magazinele de camping și supraviețuire. Totuși, produsul cu pricina oferă o serie de avantaje suplimentare, care îl și urcă în capul listei produselor de gen.

 

Insta-Fire este un amestec de rocă vulcanică, granule lemnoase și ceară parafină, special creat pentru a se aprinde integral și aproape instantaneu atunci când se află în contact cu o sursă de foc. Potrivit producătorilor, Insta-Fire arde la temperaturi mult mai mari decât focul de lemne obișnuit, înălțând de la sol flăcări înalte de până la 40 de centimetri, vreme de 15-30 de minute.

Aceste lucruri înseamnă, pe de o parte, facilitarea aprinderii focului, oricât de mare, dar și că Insta-Fire singur poate fi de ajuns pentru anumite activități în aer liber care nu necesită folosirea unui foc cu o viață foarte lungă.

\"(w540)

Grație parafinei, produsul este și rezistent la apă, putând fi aprins chiar și în condiții de umiditate ridicată. De fapt, este materia primă ideală de aprins pe zăpadă sau pe sol umed. De asemenea, flăcările Insta-Fire rezistă și la vânt, cu viteza de până la 50 km/h, deci un astfel de foc se poate aprinde și în condiții de furtună.

Încă un aspect interesant la amestecul-minune este că temperaturile foarte mari  ale focului creat se concentrează în vârful flăcărilor, în timp ce porțiunea de la bază rămâne rece, astfel că Insta-Fire poate fi aprins chiar și în palmă și ținut așa în timp ce arde, grație temperaturii scăzute a porțiunii sale inferioare.

Insta-Fire se comercializează atât în doze suficiente pentru o singură utilizare, cât și în recipiente de mai multe kilograme, păstrându-și proprietățile nealterate timp de 30 de ani. Mai multe informații puteți descoperi pe  Instafire.com.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here