0
(0)

Oamenii de știință de la Boston University și de la ATR Computational Neuroscience Laboratories, din Kyoto, au preluat în premieră „frâiele” mecanismului de învățare din creierul uman, inducându-i acestuia un anumit comportament prin stimularea unor tipare cerebrale.

 

Desigur, momentan performanța nu este atât de avansată precum asimilarea instantanee a tehnicilor kung-fu, ori de pilotare a unui elicopter, observabilă în seria „Matrix”, dar reprezintă o descoperire importantă ce ar putea conduce la noi metode de învățare și la tehnici de recuperare cognitivă îmbunătățite.

Terapii viitoare vor putea decodifica tiparele de activitate cerebrală ale unui atlet, sau ale unui mizician (și nu numai), folosindu-le apoi ca puncte de referință pentru a învăța o altă persoană, neinițiată în aceste domenii, o nouă activitate.

Savanții au folosit imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (RMNf) pentru a studia procesul de învățare. Au examinat astfel aptitudinea creierului adult de a asimila cunoștințe prin percepție vizuală, în cadrul căreia antrenarea repetitivă îmbunătățește performanțele unei persoane în practicarea unei anumite sarcini.

Potrivit coordonatorului de proiect Takeo Watanabe, de la Bosoton University, „cu ajutorul noii tehnici, creierul unei persoane poate fi stimulat astfel încât să acumuleze noi cunoștințe, aptitudini și chiar amintiri, precum și să își refacă competențele sau bagajul de cunoștințe pe care le-a pierdut în urma unui accident, a bolii, ori a îmbătrânirii, fără ca persoana în cauză să fie conștientă de ceea ce a învățat sau a memorat”, fiind pur și simplu deprinsă cu noul bagaj informațional.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here