0
(0)

Azi, 12 aprilie, începând cu ora 15:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgoviște se desfășoară un eveniment inedit: între orele 16:46 și 16:57 se va realiza primul contact radio oficial din România cu Stația Spațială Internațională.

Evenimentul educațional „ARISS EU 282 – prima legătură oficială în direct cu un astronaut aflat la bordul Stației Spațiale Internaționale” este organizat sub patronajul agențiilor spațiale NASA și ESA, precum și a organizației internaționale ARISS (Amateur Radio on International Space Station), în România fiind posibil datorită colaborării dintre Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Vodafone România, Agenția Spațială Română (ROSA) și un consorțiu de parteneri.

Proiectele ARISS urmăresc suscitarea interesului tinerilor pentru tehnologiile spațiale și de telecomunicații, concretizat în acest caz prin pregătirea și realizarea unei legături radio directe între astronautul american Jeffrey N. Williams aflat pe orbită și un grup de 20 de liceeni care îi vor adresa întrebări în direct, o premieră pentru România.

Contactele ARISS presupun montarea și testarea unui sistem de echipamente de radio-emisie și recepție sofisticate, capabile să urmărească și să comunice în direct cu Stația Spațială Internațională la distanțe foarte mari. Viteza Stației Spațiale este de 28.000 km/h, traversând întreg teritoriul României de la Sud-Vest la Nord-Est în numai 45 de secunde.

Proiectul ARISS EU 282 a fost depus la ARISS, în urmă cu patru ani (mai 2012) de către Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației din Universitatea ”Valahia” din Târgoviște și a primit undă verde pentru pregătire din partea agențiilor spațiale în luna ianuarie 2016.

Din acest moment au fost prevăzute patru etape:

  • o primă etapă, realizată în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, de selecție a unui grup de 20 elevi ce urmează să intre în contact cu astronatul prezent pe Stația Spațială Internațională;
  • a doua etapă concretizată în trei ateliere de pregătire a elevilor în domeniile tehnologiilor spațiale, de radio-comunicații în benzile de radioamatori și a tehnologiilor mobile 4G, organizate în parteneriat cu Vodafone și Agenția Spațială Română (ROSA), alături de Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială, (ESERO România) — un proiect ROSA-ESA;
  • a treia etapă reprezentată de desfășurarea evenimentului propriu-zis din 12 aprilie cu Stația Spațială Internațională;
  • a patra etapă reprezentată de raportarea și diseminarea rezultatelor în buletinele internaționale, conform uzanțelor NASA și ARISS.

Partenerii proiectului sunt: Primăria Municipiului Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Agenția Spațială Română, Biroul European pentru Educație Spațială, Parlamentul României prin Subcomisia Spațiu a Comisiei pentru Tehnologia Informațiilor și Comunicațiilor și Asociația pentru Educație, Cercetare și Dezvoltare START-TECH. Sponsorul principal al evenimentului este Vodafone România, alături de eveniment fiind companiile Blom România, Adrem Invest, Romtek Electronics și Heveco.

Pentru informații despre proiect, vă rugăm să consultați adresa
http://www.start-tech.ro/ariss/

Evenimentul va fi de asemenea transmis în direct pe canalul Vodafone România:
https://www.youtube.com/user/vodafonebuzz

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?