0
(0)

„Clipește o dată ca să apropii imaginea și de două ori ca să revii la normal!” Lentilele de contact telescopice care îi permit utilizatorului să comute între modul vizual normal și cel amplificat sunt în atenția dezvoltatorilor de tehnologii.

 

Creată de o echipă de la Institutul Tehnologic Federal Elvețian din Lausanne, sub conducerea lui Eric Tremblay, lentila de contact rigidă acoperă sclera – tunica solidă a globului ocular – fiind mai mare decât lentilele de contact obișnuite, moi. În interiorul ei, se află mici oglinzi din aluminiu, care circumscriu centrul lentilei rigide. Atunci când lumina pătrunde, aceste oglinzi o reflectă de câteva ori, făcând ca imaginea să pară de 2,8 ori mai apropiată sau mai mare decât este în realitate.

Pentru a comuta între viziunea normală și cea amplificată, lentilele trebuie purtate deodată cu o pereche de ochelari electronici. Clipind dintr-un ochi, ochelarii își activează filtrul polarizat care direcționează lumina înspre regiunea telescopică a lentilelor. Clipind din celălalt ochi, ochelarii revin a reglajul care permite pătrunderea normală a luminii prin lentile.

Pentru că lentilele sunt mari și groase în mijloc, ele limitează circularea aerului la suprafața ochiului și pot fi purtate doar pentru o perioadă limitată, la fiecare utilizare. Pentru a rezolva această problemă, echipa de cercetători a adăgat mici canale „de ventilare” pentru a permite aerului să pătrundă pe sub lentile. Odată cu această aerisire îmbunătățită, specialiștii speră să poată începe testele cu subiecți umani. Până acum, tehnologia lentilelor telescopice a fost probată doar pe un model de ochi mecanic de dimensiuni reale care transmitea ceea ce „vedea” pe ecranul unui computer.

Lentilele s-ar putea dovedi utile mai ales în cazul pacienților diagnosticați cu degenerare maculară, o afecțiune care depreciază gradual acuitatea vizuală centrală. Această dereglare este cauza principală care determină apariția problemelor de vedere la milioane de oameni în toată lumea.

Sursa
Credit foto: Credit: Eric Tremblay and Joe Ford / EPFL

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here