Misterioase sunt căile medicamentelor: unele dintre ele ar putea trata cu succes alte boli decât cele pentru care au fost inițial concepute: cele pentru epilepsie ar putea trata colita și colonul iritabil, în timp ce pastile pentru ulcer ar putea chiar încetini progresia cancerului .

 

Pentru a vedea ce medicamente deja aprobate de FDA pentru anumite boli ar putea fi utilizate în tratamentul altora, o echipă de cercetători de la Universitatea Stanford a căutat minuțios în două baze de date online, descoperind două astfel de substanțe medicamentoase. Testate pe șoareci, ambele s-au dovedit în măsură să combată alte boli decât cele pentru care fuseseră inițial concepute.

Cele două baze de date utilizate de echipa de cercetători reprezintă colecții de informații despre felul în care genele sunt activate sau dezactivate în celule umane atât ca efect al administrării unor medicamente (The Connectivity Map), cât și în prezența anumitor boli (Gene Expression Omnibus).
Oamenii de știință au introdus datele într-un soft în măsură să coreleze o boală în care se înregistrează un nivel ridicat de activitate al unei anumite gene cu un medicament capabil s-o mai „domolească”.  În acest fel, oamenii de știință și-au identificat candidații pentru follow up-ul  din laborator, unde Topamax (Topiramatum), un medicament pentru epilepsie, a fost administrat în tratamentul colitei ulceroase,  iar Tagament (Cimetidine), un medicament pentru ulcer gastric, a tratat o formă de cancer la plămâni.

În cadrul experimentelor pe șoareci, medicamentul pentru epilepsie a reușit să reducă ulcerele și inflamația, în timp ce pastila pentru ulcer gastric a încetinit progresia tumorilor.

Sursa: Discover

Participă la concurs! și ai șansa de a câștiga o invitație dublă la super flmul SF Cowboys & Extratereștri!