Energii regenerabile

Prin energii regenerabile se înțeleg toate acele tipuri de surse de energie care nu poluează sau au un impact extrem de mic asupra mediului sau sănătății viețuitoarelor, fiind, în același timp, surse care se regenerează datorită proceselor naturale sau sunt inepuizabile (din perspectiva temporală a vieții omenești).

Pe fondul amenințărilor induse de poluarea din ce în ce mai mare (rezultată în principal din arderea combustibililor fosili – cărbuni, petrol, gaze naturale), interesul pentru energii regenerabile a crescut vertiginos în ultimul deceniu, ceea ce s-a concretizat într-un nivel istoric al investițiilor pentru valorificarea acestora. Deși sistemul energetic convențional consideră sursele de energie regenerabile ca fiind surse alternative, vorbim, de fapt, de surse care, într-o formă sau alta, au fost utilizate de umanitate de mii de ani – față de combustibilii fosili, pentru care tehnologia de exploatare s-a dezvoltat doar în ultimii 150-200 de ani.

Principalele surse de energie regenerabilă sunt cea eoliană (datorată curenților de aer și vânturilor), solară (care captează și transformă energia soarelui în electricitate și căldură), diversele tipuri de energie a apei (hidraulică – energia apelor curgătoare; mareelor – energia obținută din fluxul/refluxul mărilor și oceanelor; osmotică – energia valurilor), geotermală (energia câștigată din căldura de adâncime a Pământului) sau energia obținută din biomasă (carburanți obținuți din procesarea plantelor sau masei lemnoase).

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Energii regenerabile

 

Prima clădire alimentată organic

Grupul de arhitectură german Arup SPLITTERWERK a finalizat lucrările pentru prima clădire alimentată cu energie regenerabilă provenită de la alge. Clădirea botezată BIQ are doi pereți exteriori pe care algele sunt încurajate să crească, producând astfel biomasă, dar nu numai.

Competiția PowerUp! pentru start-up-uri din domeniul tehnologiilor ecologice

start-up-power-up-stiinta-tehnica
A început o nouă ediție a competiției PowerUp! pentru start-up-urile din sectorul energie, mobilitate, tehnologii ecologice, smog, smart city și securitate cibernetică. Pe 1 martie...

Energiile regenerabile, o utopie?

Un cercetător german susține că și o sursă regenerabilă precum energia eoliană în realitate ar dauna echilibrului energetic al planetei. Și nu ar fi nici măcar atât de „verde” cum crede lumea... Axel Kleidon de la Max Plank Institute din Jena (Germania) este convins: eforturile oameniilor de știință de a obține energie din vânt și din mare vor sfârși prin a provoca schimbări climatice ireversibile.

Idee interesantă: copacii pot produce energie electrică!

Inginerii de la Laboratorul de Cercetare a Sunetelor și Vibrațiilor, Ohio (SUA), au publicat recent un studiu privind posibilitatea exploatării rezonanței interne naturale a...

Economia circulară se sprijină pe IT

economie circulara
Economia circulară este aceea în care sistemele de fabricație sunt proiectate să funcționeze ca bucle închise de produse și materie primă. Produsele...

Celulele solare organice intră pe piață

Compania Molecular Solar Ltd, subsidiară a Universității din Warwick, Regatul Unit, a reușit să demonstreze un nou record al voltajului atins de celulele fotovoltaice organice (OPV) pe care le produce. Acest lucru înseamnă că celulele solare în cauză, extrem de flexibile și ieftin de produs, pot începe a fi dezvoltate în scopuri comerciale și pentru o largă gamă de produse.

Cel mai mare parc solar din lume este în China. Și...

Longyangxia Dam Solar Park se întinde pe o suprafață totală de peste 27 de kilometri pătrați și este format din 4 milioane de panouri...

În Turnul Eiffel au fost montate primele turbine eoliene

Cel mai romantic oraș din lume dă semne că vrea să țină pasul cu modernitatea. Chiar emblema sa, celebrul Turn Eiffel, a fost augmentat cu două turbine eoliene care să mai aline din povara energetică de care este responsabil.

Profesor român, inovație în domeniul fotovoltaicelor

panouri-fotovoltaice-marin-alexe-warwick-energie-solara-stiinta-tehnica-1
O echipă de fizicieni de la Universitatea din Warwick, condusă de profesorul român Marin Alexe, a publicat un studiu științific în revista Journal Science prin...

DESERTEC – Ferma solară a planetei (II)

În doar șase ore, deșerturile terestre primesc de la Soare echivalentul energiei pe care întreaga societate umană o consumă într-un an. Află cum poate fi exploatat acest imens dar.