0
(0)

Astăzi, Asbis România a lansat oficial cinci modele de tablete multimedia sub propriul brand Prestigio. Este vorba de două modele cu ecran de 7 inci, două cu ecran de 10 inci și una cu ecran atipic, de 8,4 inci. Tabletele Prestigio sunt de ceva vreme în magazinele românești, dar am avut ocazia să le văd și să le ating.

 

Modelul entry-level este Multipad PMP3084B, cel cu ecran de 8,4 inci, în format 4:3. Este un model cu performanțe modeste, de bază. Funcția lui de bază este cea de e-reader (cititor de cărți electronice), dar, bineînțeles, este capabil de oricare alte funcții prezente în celelalte tablete înzestrate cu sistem de operare Android. În speță, Multipad PMP3084B rulează versiunea 2.1, ceva mai veche. Nici procesorul nu este unul foarte vioi. ARM9 (Rockchip 2818) lucrează la frecvența de 660 MHz și este ajutat de numai 256 MB de memorie RAM. Display-ul are rezoluția de 800×600 de pixeli și este multitactil rezistiv. Îl poți conecta la internet doar prin Wi-Fi. Nu are modul 3G încorporat și nici nu poate comunica prin Bluetooth cu alte gadgeturi. Multipad PMP3084B are o memorie internă de numai 4 GB, dar îi poți adăuga un card de memorie cu capacitate de până la 16 GB.

Cele două modele cu ecran de 7 inci se numesc MultiPad PMP5070C și MultiPad PMP7070C. MultiPad PMP5070C are un ecran cu rezoluție modestă, de 800×480 de pixeli și vine cu același procesor ARM9 la 660 MHz și sistem de operare Android 2.1 ca și Multipad PMP3084B. Se conectează la internet prin Wi-Fi, dar nu „știe” să comunice prin Bluetooth. Are, totuși, memorie internă mai mare, de 8 GB, cu aceeași opțiune de a găzdui carduri de memorie adiționale.

MultiPad PMP7070C este cu o clasă mai sus decât surioara ei de 7 inci. Procesorul încorporat este un ARM Cortex-A8 care lucrează la frecvența de 1 GHz. Memoria RAM rămâne, însă, la cota de 256 MB. A primit și o versiune îmbunătățită de Android: 2.2 (nume de cod Froyo), iar pe partea cu ecranul găsești și o cameră video VGA (640×480 pixeli). Memoria internă este aceeași, de 8GB, dar ai parte de conexiuni Bluetooth și HDMI (o poți conecta la TV-ul din living).

MultiPad PMP5070C costă aproximativ 620 lei în timp ce pentru MultiPad PMP7070C trebuie să scoți cam 920 lei din buzunar.

Modelele cu ecrane de 10 inci sunt MultiPad PMP5100C și MultiPad PMP7100C. Ca și la suratele de 7 inci, MultiPad PMP5100C are o configurație mai slabă, cu procesor ARM9 de 660 MHz și lipsă de Bluetooth și HDMI, iar MultiPad PMP7100C este trableta mai performantă, cu procesor la frecvența de 1 GHz și conectivități complete. Nicio tabletă nu vine, însă, cu modul 3G. MultiPad PMP5100C și MultiPad PMP7100C au ecrane cu aceeași rezoluție, de 1.024×600 pixeli, dar tehnologiile tactile diferă. MultiPad PMP5100C are un display rezistiv, iar MultiPad PMP7100C are unul mult mai performant, de tip capacitiv.

MultiPad PMP5100C costă în jur de 750 lei, iar MultiPad PMP7100C ajunge la aproximativ 1.200 lei.

La evenimentul de lansare m-am jucat cu MultiPad PMP7100C și mi-a făcut o părere generală bună, deși uneori pare să răspundă cu întârziere la atingerile pe ecran. În curând, însă, vom primi una dintre noile tablete Prestigio pentru teste și vă vom dezvălui toate detaliile.

 

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here