0
(0)

Renault sărbătorește 120 de ani în serviciul clienților săi şi prezintă un concept de vehicul–robot dedicat mobilității la cerere, al cărui design aparte se integrează perfect în mediul urban. Obiectivul care stă în spatele proiectului este de a promova noi modalități dedicate deplasării în jurul orașelor aglomerate.

Renault EZ-GO este primul concept vehicul-robot, electric şi autonom, de tip carsharing, care permite utilizatorilor să se deplaseze dintr-o locație precisă, o stație sau dintr-un punct localizat prin aplicație. Potrivit Renault, crearea unor astfel de servicii, legate de infrastructurile urbane, de analizele de date sau asocierea cu senzori inteligenți, vor juca un rol-cheie în succesul soluțiilor de mobilitate şi al orașelor inteligente de mâine.

EZ-GO este atât un serviciu, cât și un vehicul-robot conceput pentru a fi utilizat atât de companii, cât și de persoane private. Aceasta reprezintă o alternativă pentru autoturisme și transport public, cum ar fi metroul sau autobuzul.

renault-ez-go-salon-auto-geneva-2018-stiinta-tehnica-2

Serviciile de mobilitate la cerere și de tip carsharing reprezintă o oportunitate importantă pentru Renault, în special în zona urbană. Multe orașe au o populație îmbătrânită sau foarte tânără şi sunt  în căutarea unor noi soluții de mobilitate”, declară Thierry Bolloré, Director General Adjunct al Grupului Renault. „Am început deja să dezvoltăm acest tip de servicii. Datorită expertizei noastre în domeniul vehiculelor private și vehiculelor utilitare ușoare, credem că Groupe Renault este bine poziționat pentru a investi în piață de mobilitate electrică, autonomă și conectată. Noul nostru concept de mașină oferă o privire asupra viitorului“.

Disponibil la cerere, prin intermediul aplicațiilor sau al stațiilor fixe răspândite în oraș, acest robot combină flexibilitatea și confortul mașinilor personale cu eficiența și siguranța transportului public, lucru care permite pasagerilor să nu își mai facă griji cu privire la drum.

renault-ez-go-salon-auto-geneva-2018-stiinta-tehnica-3

Datorită design-ului său inovator, vehiculul extinde la maxim vizibilitatea senzorilor în sistemul său autonom și permite lumina naturală să intre prin acoperișului panoramic de sticlă. Înălțimea restrânsă a acestui vehicul robot nu limitează vederea pietonilor. Odată conectat la stația sa, vehiculul oferă o platformă largă echipată cu o rampă pentru a permite atât utilizatorilor de scaune rulante, cât persoanelor valide, să urce cu ușurință. Caracteristicile EZ-GO răspund direcției strategice “Easy Life” a mărcii Renault, care se bazează pe simplitate.

Am conceput EZ-GO ca simbol al orașului. Acest model electric şi autonom explorează beneficiile mobilității de tip carsharing pentru publicul larg”, spune Laurens van den Acker, Directorul de Design, Renault Group. „Elegant și adaptat mediului urban, vehiculul oferă vizibilitate de neegalat la 360 de grade spre oraș, un spațiu prietenos și plăcut pentru relaxare”.

Renault EZ-GO este echipat cu o capacitate de conducere autonomă de nivel 4, ceea ce înseamnă că este capabil să păstreze distanța față de vehiculul din față, să rămână pe o bandă de circulație sau să o schimbe și să se întoarcă într-o intersecție. De asemenea, poate să evite în siguranță cazuri de incidente excepționale din apropiere, în mod independent sau prin conexiunea cu centrul său de control.

renault-ez-go-salon-auto-geneva-2018-stiinta-tehnica-4

Renault EZ-GO promovează în mod activ siguranța pasagerilor datorită vitezei maxime de 50 km/h. În plus, ușa largă frontală permite trecerea și oprirea autovehiculului în siguranță și departe de trafic, cu o lumină la sol indicând locul unde se va deschide platforma. Tehnologia inovatoare Renault 4CONTROL cu patru roți directoare a fost, de asemenea, integrată în vehicul pentru a promova agilitatea și precizia.

Conceptul EZ-GO propune o viziune a robotului de mâine. Ambiția Grupului este de a comercializa noi soluții de mobilitate care includ carsharing, vehicule roboți și servicii de mobilitate la cerere. În acest scop, va continua să dezvolte si alte inovații prin intermediul parteneriatelor sale cu alte companii private și cu sectorul public, profitând în același timp de resursele de cercetare și dezvoltare ale Alianței Renault-Nissan-Mitsubishi.

ZOE versiunea 2018 şi noul său motor R110

renault-zoe-salon-auto-geneva-2018-stiinta-tehnica-1Versiunea 2018 a modelului ZOE, cel mai bine vândut vehicul electric din Europa, inaugurează un nou motor 100% electric de 80 kW. R110 dezvoltă 12 kW suplimentari și păstrează aceeași masă a predecesorul său, R90. Clientul se bucură de o capacitate mai mare de accelerare pe șosea și pe autostradă, cu un câștig de aproape 2 secunde la 80-120 km/h. Această îmbunătățire semnificativă a reprizelor conferă un plus de confort la viteze mai mari.

Ca evoluție a motorului R90, R110 păstrează performanța excelentă în ceea ce privește eficiența energetică și dinamismul la viteză redusă, prin livrarea unui cuplu maxim de 225 Nm. R110, primul motor electric Renault în curs de omologare conform protocolului WLTP (Worldwide Harmonized Light Vehicles Test Procedure – protocolul care înlocuiește sistemul de omologare NEDC), va avea cinci versiuni (44 kW, 57 kW, 60 kW, 68 kW și 80 kW) și va fi disponibil pe următoarele modele: Kangoo Z.E., Master Z.E. și ZOE pentru Renault și Smart Electric Drive pentru Daimler.

Această versiune a modelului oferă, de asemenea, compatibilitate cu Android Auto, pentru o conectivitate mai bun si o nouă culoare exclusivă “Violet Blueberry” – violet închis metalizat. Noul motor va intra în gama din România în al doilea semestru al anului.

Noul motor benzină 1.3 TCe

renault-tce-salon-auto-geneva-2018-stiinta-tehnica-1Renault lansează un nou motor pe benzină de 1,3 litri TCe care va fi disponibil pe modelul Captur. Motorizarea este de generație nouă şi este dezvoltată în comun de Alianță și partenerul său Daimler.

Această nouă versiune îndeplinește cele mai înalte standarde de calitate ale ambilor parteneri și propune o putere mai mare decât motorul anterior TCe, un cuplu mai mare (în special la viteze reduse), o reducere a emisiilor de CO2 și a consumului.

Talisman S-Edition

renault-talisman-salon-auto-geneva-2018-stiinta-tehnica-1Renault Talisman își extinde gama cu S-Edition, o versiune exclusivă, mai rafinată, care introduce noul motor pe benzină de 1,8 litri TCe, cu 225 CP (165 kW), care dezvoltă un cuplu de 300 Nm şi este asociat cu o cutie de viteze EDC cu 7 trepte. Acest model este echipat cu un interior sportiv, tapițerie neagră cu accente si cusături roșii, oferind același confort. De asemenea, încorporează în versiunea standard sistemul 4-Control, amortizare pilotată, jante noi din aliaj de 19 ”.

Cu S-Edition, Talisman propune un plus de sportivitate gamei, lucru deja așteptat de clienții noștri. Odată cu sosirea noului motor 1,8 TCe 225 CP, acest model combină puterea cu rafinamentul pentru o plăcere mai mare de a conduce“, explică Sandra Gomez, Director Program, segmentul D.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?