0
(0)

O bucată din mandibula superioară a unui bărbat, descoperită în 1927 în Anglia, precum şi un dinte de copil, descoperit în 1964 în Italia, au fost confirmate de curând ca aparţinând celor mai vechi europeni.

 

 

Recent, în revista Nature, au fost publicate detalii despre analiza efectuată asupra rămăşiţelor. Astfel, mandibula descoperită în Kents Cavern, Torquay, Anglia, a fost datată ca având o vechime de circa 41.000 de ani, iar dintele de copil, descoperit în Grotta del Cavallo, din Apulia, Italia ca având o vârstă în jur de 45.000 de ani. Drept urmare, cele două descoperiri sunt confirmate ca fiind cele mai vechi rămăşiţe din Europa aparținând lui Homo sapiens .\"(w540)

Până de curând, se credea că cele două descoperiri ar fi aparţinut omului de Neanderthal, însă analizarea lor cu ajutorul înaltelor tehnologii moderne, a dus la concluzia că ele aparţinea cu certitudine unor Homo sapiens.

Aceste concluzii sunt în acord cu alte descoperiri, ale unor unele de piatră, care sugerau totodată că omul modern îşi făcuse apariţia pe „Bătrânul Continent” cu peste 40.000 de ani în urmă.

\"(w540)

Mai mult, se confirmă şi teoria potrivit căreia Homo sapiens au coexistat un timp pe teritoriul european cu Neanderthalienii, probabil având şi un rol important în dispariţia ca specie a acestora din urmă. În acest sens, dr. Tom Higham, de la Universitatea Oxford, coordonator al studiului asupra fosilei descoperită în Kents Cavern, declară: „credem că omul modern a coexistat cu Neanderthalienii în această zonă a lumii pentru o perioadă de 3-5 mii ani.”

 

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here