Încă de mic am fost fascinat de Lună. Și, de ce să nu recunosc, de „secretele” ei. Înainte de ’90, cu mult înainte de internet, așadar, citeam ce prideam cu subiect astronomie. Am auzit multe năzbâtii legate de satelitul nostru: ba că era gol pe dinăuntru, ba că e o navă extraterestră care ne observă mișcările sau chiar că e locuit.
Acum zâmbesc, când îmi aduc aminte, dar atunci, copil fiind, studiam serios aceste ipoteze.
O lună… pe Lună
Prin micul meu telescop, o lunetă de 900 mm focală, cu o lentilă de 60 mm în cap, mă uitam aproape în fiecare seară, de la geam, la cratere, munți arizi, mări și oceane seci, crevase și canioane și mă gândeam… Mă gândeam cum ar fi să locuiești acolo sus, cum o fi să scoți luneta și să te uiți spre … Pământ.
Pentru că deja nu mai este ficțiune, pentru că am ajuns în punctul în care nu mai râdem (e adevărat, încă zâmbim) de o colonie lunară, vă propun să ne mutăm o lună pe Lună, doar ca să vedem cum e cerul, ce putem admira și, mai ales, cât de diferit este față de ceea ce știm că găsim de la geamul nostru, de pe Terra.
Alegem un loc, de data asta nu cu multă verdeață sau cu vedere la mare, pentru că vor mai trece, poate, mii de ani până când Luna va avea verdeață și apă lichidă, să zicem la paralela 45 Nord și meridianul 26 Est – echivalentul Bucureștiului. În imobiliare se spune că totul depinde de locul construcției sau cum spun americanii: location-location-location!
Așadar suntem în emisfera nordică a Lunii, pe fața vizibilă. Din cauză că Luna are mișcarea sincronizată cu a Terrei, ne arată aceeași față, aceeași jumătate. În fine, din cauza librației, distingem cam 59% din suprafața ei, dar să nu intrăm în amănunte… Cum se traduce acest lucru de pe suprafața Lunii?
Simplu: Pământul stă nemișcat (aproape nemișcat) pe bolta înstelată! Adică avem Pământul la vreo 40˚ sus pe cer și îl vom vedea în acea zonă pentru toată viața! Nu răsare, nu apune. Doar face niște rotocoale pe cer, din cauza librației Lunii și a înclinării orbitei sale față de Pământ: câteodată coboară la 32˚, altadată e mai sus, undeva la 46˚.
Dacă ne ducem spre poli, după paralela 85, Pământul va răsări și va apune aproximativ în aceeași zonă a cerului în decurs de o lună calendaristică, dar în niciun caz nu va descrie o mișcare clasică de răsărit-apus, așa cum suntem obișnuiți pe planeta noastră.
Cum se vede Pământul, de pe cerul Lunii
Așa cum spunem că cel mai spectaculos corp ceresc vizibil de la noi e Luna, chiar de pe ea, vom spune, fără îndoială, că Pământul e cel mai spectaculos corp vizibil cu ochiul liber. Văzută de pe suprafața Lunii, Terra e spectaculoasă.
E de circa patru ori mai mare în diametru decât vedem noi Selena și undeva între 35 și 90 de ori mai strălucitor! În funcție de fazele pe care le prezintă – da, Pământul arată aceleași faze cum ne arată și Luna, numai că opuse. Când avem spre exemplu lună plină, vizibilă de la noi, de pe Lună se va vedea Pământ Nou și invers. De dragul exercițiului, vă las pe voi să faceți calculele.
Luna, văzută de pe Pământ are, la lună plină, o magnitudine de circa -12,3 / -12,7, iar Pământul, văzut de pe Lună are peste -16 / -16,5. Știm că diferența de o magnitudine se traduce printr-o strălucire de circa 2,512 mai mare (sau mai mică). Funcția e logaritmică, adică, în acest caz, diferența să zicem că e de 4 magnitudini, rezultă că Pământul e de circa 2,512 la puterea a 4-a, adică de circa 40 de ori mai strălucitor ca satelitul său.
Asta se datorează în parte diametrului de peste 3,8 ori mai mare, dar și a albedo-ului mai mare de circa 3 ori decât cel al Lunii. Situația nu stă chiar așa la fiecare latitudine, iar strălucirea asta mare nu se întâmplă decât în faza de Pământ Plin. De asemenea, ne vom putea regla ceasul în funcție de rotația vizibilă a Pământului. Ne alegem un punct fix, contrastat, de pe suprafața Terrei si-l urmărim când revine în același loc: a mai trecut o zi!
Foarte interesant e că vom putea vedea cu ochiul liber, ba chiar în detaliu, cel puțin două continente, cele mai sărace în nori: Africa și Australia. Cât de mari ne apar ele pe cerul Lunii? Australia are dimensiunea aparentă a Lunii pe cerul Pământului, iar Africa e de două ori si jumătate mai mare ca Luna în fază plină, văzută tot de la noi.
Cum se văd Soarele și stelele
Luna nu are atmosferă. Asta știm cu toții. Înseamnă că nu avem dispersia luminii provenite de la Soare, în atmosferă, așa cum se întâmplă pe planeta noastră. Asta nu înseamnă că putem vedea stelele pe cer atâta timp cât avem Soare! Pentru că nu e nimic să-i filtreze puterea razelor, Soarele strălucește orbitor pe suprafața Lunii. Reflexia din solul lunar e, iarăși, supărătoare.
Cu alte cuvinte, fără să acoperiți Soarele cu ceva, nu veți putea distinge nimic pe cer! Ca să vă faceți o idee de cât de puternică e lumina provenită de la steaua noastră, vă invit să reluați calculul de mai sus, știind acum că Soarele are o magnitudine de circa –27,6, adică o diferență față de Lună, văzută în toiul nopții de undeva de pe Pământ, de circa 15 magnitudini.
Ați făcut calculul? De peste 1 milion de ori! Deci e ca și cum ați avea 1 milion de Luni pe cer, în locul Soarelui, care oricum nu ar încăpea pe bolta cerească, din cauza dimensiunii unghiulare sau mai exact a suprafeței pe care o ocupă.
Încă ceva. Dacă Pământul nu răsare și nici nu apune, e fixat pe boltă, Soarele răsare și apune fix cum o face pe cerul Pământului, numai că nu în fiecare zi, ci odată la 14 zile! E logic, dacă ne gândim cât timp e iluminat un meridian de pe Lună și cât stă el în întuneric, în funcție de fazele Lunii.
Pentru că noi oamenii suntem extrem de pretențioși, cel mai probabil vom ocupa, dacă ne vom muta vreodată pe Lună, emisfera nordică, înainte de a pune piciorul în cea sudică. De ce? Pentru simplul motiv că din sud planeta Pământ se vede cu susul în jos, adică America de Sud e deasupra Americii de Nord și întoarsă, pe deasupra.
