5
(1)

Ne-am tot obișnuit să auzim în ultimii ani despre tăblițele de la Tărtăria, un subiect care i-a fascinat pe mulți și care a dat apă la moară dacologilor (de parcă oamenii din neolitic s-ar fi numit daci, traci sau mai știe eu cum) în a susține că prima scriere a lumii a apărut nu în Sumer, ci în Balcani. De aceea, un astfel de subiect a intrat repede în derizoriu în ceea ce înseamnă  corectitudinea științifică.

Acuzele de fals aduse lui Nicolae Vlassa, cel care a descoperit tăblițele cu pricina, stau încă în picioare, iar autenticitatea acestora nu a fost încă probată. În schimb, arheologii bulgari au făcut un anunț care poate schimba această paradigmă. Oficialii Muzeului Regional de Istorie din Burgas au expus în premieră un artefact descoperit în anul 2008, care ar putea conține o primă formă de scriere, una pre-alfabetică, cu o vârstă apropiată de cea a presupusei scrieri de la Tărtăria, cca. 7.000 de ani.

scriere 2Unul dintre cele trei artefacte de la Burgas

Artefactul de lut care conține misterioasele inscripții catalogate ca scriere pre-alfabetică este doar al treilea descoperit lângă Burgas, alte două fiind prezentate publicului în anii anteriori. Și, ca și cum nu ar fi suficient, acestea vin să dubleze o descoperire efectuată în anul 1969, în satul Gradeșnița din nord-vestul Bulgariei, aproape de granița cu România, acolo unde au fost excavate mai multe artefacte de lut care, de asemenea, conțin ideograme catalogate ca pre-scriere. Vârsta acestora este similară cu a celorlalte descoperiri, aproximativ 7.000 de ani.

scriere 3Una dintre tăblițele inscripționate descoperite în 1969 la Gradeșnița

Evident, va fi aproape imposibil să descifrăm ce anume reprezintă semnele și ideogramele descoperite pe astfel de artefacte. Însă, așa cum oficialii muzeului bulgar au declarat: „este o certitudine faptul că acum șapte milenii, pe țărmul Mării Negre existau agricultori și crescători de animale care au înregistrat informații și care au încercat să le transmită generațiilor următoare”.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 5 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?