Acasă SPAȚIU Universul explorat

Universul explorat

Universul explorat de oameni este destul de limitat, explorarea spațială avansând cu pași extrem de mici și desfășurându-se predominant în sistemul solar din care face parte Terra. Tehnologia de explorare cosmică este într-un stadiu relativ incipient, bazându-se mai mult pe sonde și sateliți decât pe factorul uman, din cauza distanțelor cosmice uriașe care trebuie parcurse și care necesită foarte mult timp pentru acumularea de imagini și informații.

Primii pași în explorarea spațială au fost făcuți în 1957, odată cu lansarea primului satelit artificial creat de oameni: Sputnik 1. A urmat prima vietate trimisă în cosmos (cățeaua Laika), apoi primul om în spațiul cosmic (Iuri Gagarin, în 1961) și primul echipaj uman pe Lună (misiunea americană Apollo 11, din 1969, cu Buzz Aldrin și Neil Armstrong). Primul cosmonaut român, Dumitru Prunariu, a ajuns în spațiul cosmic în 1981, în cadrul misiunii Soiuz 40.

La ora actuală, cele mai importante agenții spațiale, care se ocupă cu explorarea universului ori au planuri ambițoase în acest sens, sunt NASA (SUA), ESA (Agenția Spațială Europeană), Roskosmos (Agenția Federală Spațială Rusă) sau Xinhua (China). Mai multe sonde spațiale au fost lansate cu decenii în urmă pentru explorarea sistemului nostru solar, oferind informații valoroase pentru viitoarele misiuni cu echipaj uman.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Universul explorat

Europa și Rusia ar putea trimite o misiune cu echipaj uman...

Cu numai câteva luni înainte de finalizarea simulării unei călătorii spre Marte ce are loc în Moscova – proiectul Mars500 - Agenția Spațială Europeană (ESA) a anunțat un parteneriat cu agenția spațială rusă Roskosmos, ce are ca obiectiv principal trimiterea unei misiuni cu echipaj uman către Paneta Roșie.

Eminescu de pe Mercur „se comportă” bizar

Cea mai recentă imagine furnizată astronomilor de sonda spațială Messenger, de la NASA, care va împlini în curând un an de când se află pe orbita lui Mercur, ilustrează cum piscul central din craterul Eminescu, cu un diametru de 138 de kilometri, este înconjurat de  mai multe suprafețe strălucitoare misterioase, denumite „halouri”.

NASA va trimite o misiune cu echipaj uman dincolo de Lună...

Agenția Spațială Americană are de gând să pună, undeva în viitorul nu foarte îndepărtat, bazele unui avanpost uman dincolo de Lună, atât pentru ca umanitatea să fie prezentă cumva în Spațiul „îndepărtat” (adică nu doar pe orbita geostaționară), cât și în vederea unei vizite pe un asteroid în 2025, comandată deja de președintele proaspăt reales Obama.

Orbital Sciences pregătește zboruri către ISS (video)

Alături de SpaceX, Orbital Sciences este un actor activ în cadrul programului COTS (Commercial Orbital Transportation Services – Servicii Comerciale de Transport Orbital) inițiat de NASA. Dacă lucrurile merg conform planurilor, în acest an Orbital Sciences va lansa în acest an un vehicul cargou, numit Cygnus, care se va cupla la ISS.

Asaltul selenar: cei dintâi astronauți

asaltul-selenar---stiinta-tehnica-1
Soarele abia răsărit făcea ca umbrele de pe Saturn Lane să fie neobișnuit de lungi. Am lăsat în spatele meu intrarea în complexul denumit Johnson Space Center...

RAPTOR – motorul care ne va duce pe Marte?

spacex-raptor-marte-stiinta-tehnica-1
Motorul unei rachete este probabil cea mai importantă și cu siguranță cea mai scumpă parte a unei misiuni spațiale. Motorul determină tipul de combustibil...

Viață în norii venusieni?

Știrea a venit oarecum pe neașteptate: în atmosfera planetei Venus au fost detectate urme ale unui gaz, fosfina, care ar putea indica...

Cum se lansează un satelit?

Spre deosebire de unele unde folosite în radiodifuziune, al căror semnal se propagă și dincolo de curbura Globului Pământesc, frecvențele transmisiunilor TV circulă rectiliniu și nu pot fi recepționate mai departe de limita orizontului.

Planul centenar de explorare spaţială

Chiar dacă pentru foarte mulţi „emigrarea” umanităţii în alt sistem solar poate deveni pe viitor o chestiune de supravieţuire a speciei, pentru a nu sfârşi pe această planetă precum dinozaurii, până să creăm o navă capabilă să realizeze acest lucru, mai e cale lungă.

Cu trenul pe orbita Pământului

Inginerii doctori George Maise și James Powell au inventat sistemul de lansare orbitală Startram, care presupune posibilitatea ridicării omului către orbita circumterestră la bordul unui „tren” cu levitație magnetică (tip maglev), în locul folosirii unei rachete cu propulsie. Sigur că materializarea acestei idei nu este simplă, dar cercetătorii susțin că ea este posibilă cu ajutorul tehnologiilor actuale.