0
(0)

Peste 15.000 de vizitatori au trecut pragul festivalului organizat de revista Știință&Tehnică în acest weekend. Foarte multe familii cu copii, mulți tineri, dar și adulți care nu și-au pierdut curiozitatea au ales să exploreze viitorul, știința și bogăția imaginației umane, la cele 40 de standuri din cadrul Caravanei Știință&Imaginație București 2022.

În parcarea generoasă și la parterul Bibliotecii Naționale a României, publicul a fost așteptat cu roboți, mai multe telescoape de înaltă performanță, competiții de gaming cu premii foarte apreciate, simulări foarte realiste în Virtual Reality și Mixed Reality, un laborator medical care testa valori ale sângelui, o expoziție LEGO impresionantă. Editurile au deschis expoziții de carte SF și Fantasy, iar revista Știință&Tehnică a adus numere de colecție, precum și cel mai recent număr pe piață, dedicat cosmonautului Dumitru Prunariu, care a împlinit 70 de ani.

Duminică seara, Prunariu s-a întâlnit cu publicul, într-o întâlnire moderată de jurnalistul Alexandru Mironov, pentru a povesti în direct experiența zborului în cosmos, dar și pentru a răspunde la orice întrebare, oricât de năstrușnică. Și au fost câteva memorabile!  

Ce au mai văzut vizitatorii Caravanei? Spectacole de știință pentru copii, ateliere, experimente, roboți care se plimbau prin public și interacționau cu copiii, invenții și inovații, drone, jocuri în Realitate Virtuală, echipamente de măsurare cinematică a mișcării, echipamente de antrenare a atenției și multe alte surprize. Copiii au intrat în rol de detectivi și au învățat de ce este important să aleagă produse alimentare cu ambalaje non-plastic în aventura Kidibot Plastic Adventure.

O descoperire a târgului a fost oferta impresionantă de softuri educaționale românești. De la platforme dedicate elevilor (cum este Kidibot), la cele dedicate profesorilor (precum Wand Education) și multe softuri de training în VR și AR pentru profesioniști, aduse atât de companii românești, cât și de armată, publicul a întâlnit industria software dedicată învățării digitale din România ca pe o surpriză foarte plăcută.

Caravana s-a încheiat cu un concert emoționant al violoncelistului și compozitorului Adrian Naidin, care a avut inspirația de a veni cu piese românești vechi, autentice, dar și cu muzică de film, compusă chiar de el pentru un film SF care se va lansa în curând.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Academiei Române, a Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Culturii, Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.

De 73 de ani, revista Știință&Tehnică pregătește România pentru impactul cu viitorul. Peste 60 de ONG-uri, institute de cercetare și universități s-au alăturat venerabilei publicații, ce apare acum sub egida Academiei Române, pentru a explica știința pe înțelesul tuturor într-o suită de conferințe și festivaluri reunite sub numele de Caravana Știință&Imaginație  cu mesajul Pregătim România pentru impactul cu viitorul.

Credem că educația, cercetarea, știința, arta, sustenabilitatea și protecția mediului trebuie să rămâne constante ale societății. Educația din România este în pericol. Facultățile de știință și inginerie au cu fiecare an tot mai puțini studenți, chiar și după a doua sesiune de admitere. Dintre cei admiși, peste 40% abandonează facultățile în primul an. Specialiștii spun că „teama” și lipsa atracției pentru știință apar din cauza lacunelor de pregătire din liceu – fenomen ce s-a generalizat la nivelul societății.

Partenerii evenimentului:  Nuclearelectrica, Institutul Astronomic al Academiei Române,  Institutul Național pentru Fizica Laserului, Plasmei și RadiațiilorInstitutul de Științe SpațialeInstitutul de Fizică a PământuluiFundația Cosmonaut Dumitru PrunariuAstroclubul BucureștiUniversitatea PolitehnicăMuzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”Biblioteca MetropolitanăAsociația StartEvoDoctor MitAsociația Clubul Informaticii Economice CyberKnowledge, Asociația Atlantykron, Software Imagination & Vision SIMAVIAsociația pentru Dezvoltare Intelectuală și Personală – ADIPINACO – Inițiativa pentru competitivitateSuperNova Planetariu,  Societatea Astronomică Română de Meteori – SARMShape RoboticsCarpat Energy Cluj,  Liceul Teoretic “DR. MIOARA MINCU”Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”Asociația URANIADYOMEDICAAmass, Casa de Cultură a Studenților București, GBC Exim.

Instantanee de la Caravana Știință & Imaginație:

https://www.facebook.com/StiintasiTehnica  
www.youtube.com/c/STIINTATEHNICA

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?