0
(0)

Cercetători ai Institutului de Studii Biologice Salk, dimpreună cu membrii altor două institute elvețiene, Școala Politehnică Federală din Lausanne (EPFL) și Universitatea din Lausanne, au creat mai mulți șoareci și viermi super-puternici, modificând o genă responsabilă în mod normal de dezvoltarea musculară.

 

Savanții au intervenit asupra unui „reglaj fin genetic” – denumit NCOR1 – reușind astfel să modifice activitatea anumitor gene. Altfel spus, cercetătorii au inhibat hormonul tiroidial, cel care împiedică majoritatea mamiferelor să dezvolte o masă musculară exagerată. Rezultatul a fost o linie de șoareci cu mușchi de două ori mai puternici decât în mod normal.

Dincolo de perspectivele fantasmagorice la care suntem tentați să ne gândim, adevărul este că oamenii de știință au făcut o descoperire ce poate conduce la realizarea unor noi tratamente pentru regenerarea musculară, fie că vorbim despre probleme precum atrofierea mușchilor, tipică senectuții, despre distrofie musculară genetică, sau chiar despre obezitatea epidemică, caracteristică multor state occidentale.

Potrivit lui Ronald M. Evans, lider al echipei de cercetare de la Salk, cercetătorii pot modifica acum anumite rețele genetice responsabile de dezvoltarea musculară, încât să le ofere beneficiile efortului fizic șoarecilor altfel sedentari.

Savantul descrie moleculele ca NCOR1 asemenea unor „frâne moleculare”, care încetinesc activitatea genelor.  Deblocarea acestor frâne prin manipulare genetică sporește nivelul de activitate, oferind, în acest caz, energia necesară creșterii mușchilor.

Desigur, beneficiile „slăbirii frânelor” nu se răsfrâng doar în plan estetic și de forță fizică brută. Șoarecii mai puternici au prezentat, de asemenea, anduranță sporită, fiind capabili să alerge de două ori mai repede pe o distanță dublă, înainte să obosească, comparativ cu posibilitățile unui șoarece obișnuit. De asemenea, șoarecii-mutanți s-au arătat și mai toleranți la frig.

Oamenii de știință cred că, dacă metoda s-a dovedit adecvată și de succes atât la șoareci cât și la viermi, aceeași tehnică va putea fi aplicată unei diversități de specii. În plus, nu s-au observat, până acum, efecte secundare și cercetătorii investighează posibilitatea de a crea medicmente care să îndeplinească această funcție de manipulare genetică. Momentan, rezultatele nu au fost confirmate în cazul oamenilor.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here