0
(0)

Ultimele descoperiri ale sondei  NASA LRO, publicate în revista Nature, indică faptul că până la 22% din suprafaţa craterului Shackelton, aflat în apropierea Polului Sud al Lunii, este acoperită de apă îngheţată. Deşi procentul pare unul impresionant,  cantitativ apa reprezintă doar 378 de litri într-un crater lat de 20km şi adânc de 3,2 km.

 

Până acum nu fusese găsită apă deloc în craterul Shackelton, astfel încât „comparativ, 22% reprezintă foarte mult, însă în realitate nu e mult…categoric nu este o cantitate de apă suficientă explorării umane sau forării de hidrogen” susţine cercetătorul şef Maria Zuber, de la MIT. Totuşi, viitorii colonişti selenari nu trebuie să abandoneze speranţele, descoperirea fiind numai rezultatul unor măsurători de suprafaţă.

Mai mult, LRO a găsit puncte strălucitoare (care indică prezenţa posibilă a gheţii) şi pe pereţii craterului, nu numai pe fundul acestuia: „este un fapt extrem de interesant…dacă admitem că în crater a fost apă îngheţată, ne-am aştepta să o găsim în cea mai rece şi întunecată parte a sa, respectiv planşeul acestuia. Astfel, descoperirea indică unele dezintegrări în zonă care au dus la alunecarea materialului pe pereţi” afirmă doamna Zuber – una dintre explicaţiile acestui fenomen, ar fi cutremurele cauzate de impactul Lunii cu diverşi meteoriţi.

\"(w420)

Cu aceeaşi ocazie, cercetătorii au stabilit faptul că Shackelton are o vârstă de cel puţin 3 miliarde de ani şi este foarte bine prezervat, planşeul său având aproximativ acceaşi vârstă cu buza sa.

Cercetarea s-a bazat pe măsurătorile altimetrului laser al LRO, care permite şi obţinerea de informaţii legate de elevaţia şi compoziţia suprafeţelor selenare.

 

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here