0
(0)

Aidan, un băiat în vârstă de 13 ani din SUA, a identificat un tipar matematic în formarea crengilor copacilor în timp ce se afla într-o excursie prin Munții Catskill, din statul New York, tipar ce le permite arborilor să absoarbă mai multă lumină solară.

 

Măsurând unghiurile crengilor cu ajutorul unui raportor, Aidan a observat manifestarea unui tipar matematic des întâlnit în natură, șirul lui Fibonacci, o secvență de numere unde fiecare element din șir reprezintă suma celor două dinaintea sa: 0,1,1,2,3,5,8 etc, până la infinit. Pe baza descoperirii sale, Aidan a redactat eseul „Secretul Șirului Fibonacci la Copaci”, care i-a adus Premiul Tânărului Naturalist pe 2011.

Pentru a-și testa ipoteza, cercetătorul de 13 ani a construit macheta unui stejar respectând rigorile șirului Fibonacci, cu ajutorul unor țevi din PVC folosite cu rol de crengi și al unor celule fotovoltaice cu funcția de frunze. După ce și-a testat prototipul în comparație cu un panou solar nivelat, Aidan a confirmat că modelul arboricol a performat mai bine decât cel tradițional, recoltând cu până la 50% mai multă energie solară pe timp de iarnă.

Se pare că distribuirea crengilor după regula mai sus menționată reduce factorul de eclipsare a frunzelor de dedesubt de către cele de deasupra. Și, spre deosebire de un panou solar plat, care trebuie reajustat mecanic încât să urmărească deplasarea Soarelui, un arbore modelat după șirul lui Fibonacci poate absorbi lumina chiar și atunci când Soarele se apropie de asfințit și este aproape de orizont.

„Colectarea de cât mai multă lumină solară înseamnă diferența dintre viață și moarte”, scrie în lucrarea sa Aidan, care consideră că și oamenii pot exploata modele fotovoltaice asemănătoare crengilor, mai ales în așezările urbane, acolo unde lumina Soarelui este sporadică. Băiatul a aplicat deja pentru un patent al copăcelului său cu panouri fotovoltaice.

Pentru următorul său proiect, Aidan plănuiește să compare secvența Fibonacci între mai multe specii de copaci, petru a vedea dacă arnajamentul coronarian al uneia este mai eficient în colectarea energiei solare decât altele. Băiatul știe că va descoperi noi secrete în natură, dacă va continua să le caute.

Sursa

Participă la concurs! și ai șansa de a câștiga o invitație dublă la super flmul SF Cowboys & Extratereștri!

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here