0
(0)

Minciuna este, probabil, aproape tot atât de veche pe cât este comunicarea. De tot atât timp datează, probabil, încercarea de a obține adevărul cu sila. Tehnologia modernă a oferit în acest sens câteva opțiuni, de la poligrafe și până la medicamente, iar acum, un studiu recent sugerează că și interferența cerebrală poate funcționa.

 

Stimularea unei părți frontale a creierului alterează caracterul banal și accesibil al mecanismului de care depinde rostirea unei minciuni, potrivit cercetătorilor estonieni. Prin aplicarea unor magneți deasupra regiunii dorsolaterale a cortexului prefrontal (DPC), zona din spatele frunții, se poate obține un efect de diminuare, dar și de amplificare, a abilității de a minți.

Inga Karton și Talis Bachmann au experimentat cu 16 voluntari care au fost supuși unei stimulări magnetice transcraniene (TMS), prin care se  pot activa/dezactiva selectiv părți ale creierului. Acest gen de stimulare, dimpreună cu cea electrică, se folosește pentru a studia aspecte complexe ale naturii umane, cum ar fi tiparele de moralitate, memorie și învățare. Stimularea interferează temporar cu zona afectată, determinându-i o funcționare diferită pe termen limitat.

Se crede că zona cortexului prefrontal dorsolateral este responsabilă de luarea deciziilor, de gândurile complexe și de… decepționare (mințit). Laturile stângă și dreaptă ale acestei regiuni sunt fiecare responsabilă de sarcini diferite.

În cadrul studiului, voluntarilor li s-a prezentat o serie de discuri colorate și li s-a spus că pot spune adevărul sau pot minți referitor la culorile obiectelor pe care le alegeau.  Jumătate dintre ei au fost stimulați pe partea stângă și jumătate pe partea dreaptă a cortexului prefrontal dorsolateral.

Cei opt indivizi al căror DPC stâng a fost stimulat mințeau mai des, au concluzionat cercetătorii. Ceilalți, stimulați pe dreapta, au zis mai de grabă adevărul. Experimentul a fost repetat și în timp ce o altă regiune cerebrală era stimulată, lobul parietal, însă fără vreun efect observabil.

Decizia spontană de a minți mai mult sau mai puțin poate fi influențată prin stimularea creierului, cred oamenii de știință estonieni în urma experimentului. Studiul nu a fost tocmai unul foarte solid, a implicat doar 16 inși iar aceștia nu aveau vreo miză care să-i determine să spună adevărul sau să mintă, dar poate tocmai acest lucru sugerează o posibilă nouă metodă în sensul căutării adevărului, mai adaugă specialiștii.

Sursa

Foto: Vibragiel via Flickr

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here