Deși marjoritatea infecțiilor bacteriene poate fi tratată prin antibiotice asemenea penicilinei, descoperită cu zeci de ani în urmă, afecțiunile virale, precum gripa, răceala, sau febra hemoragică Ebola, sunt în general imune la astfel de tratamente.
Acum, o echipă de cercetare a Laboratorului Lincoln, din cadrul Institutului Tehnologic Massachusetts (MIT), a creat un medicament capabil să identifice celulele infectate cu virusurile tipice acestor boli, celule pe care le omoară pentru a elimina infecția.
În cadrul unor experimente, cercetătorii și-au testat medicamentul împotriva a 15 virusuri și au descoperit că acesta este eficient în distrugerea fiecăruia dintre ele. Este vorba despre rinovirusuri care provoacă răceala comună, cel responsabil de gripa H1N1, un virus stomacal, un virus poliomelitic, virusul care generează febra Dengue și alte câteva care provoacă diferite tipuri de febră hemoragică.
Leacul funcționează țintind un anumit tip de ARN (acid ribonucleic) produs numai în celulele care au fost infectate cu virusuri. Denumit DRACOs (Double-stranded RNA Activated Caspase Oligomerizers), antivirusul a fost inspirat din chiar sistemul de apărare al celulelor vii.
Atunci când virusurile infectează o celulă, ele nu fac altceva decât să preia controlul acesteia, folosindu-i mecanismul în scopuri proprii și anume să creeze mai multe copii ale virusului. În cadrul acestui proces, virusurile creează lungi legături de ARN cu spiră dublă, care nu se află natural în celulele umane, sau ale altor animale.
![\"(w540)](\"http://www.stiintasitehnica.com/media/image/201108/w540/antiviral_35295100.jpg\")
Ca parte a sistemului natural de apărare împotriva infecțiilor virale, celulele umane dispun de proteine care se agață de ARN-ul cu spiră dublă și lansează o serie de reacții în cascadă care previn multplicarea virusului. Totuși, există destule virusuri care pot păcăli acest sistem prin blocarea fluxului de reacție puțin în fața manifestării acestuia.
Lui Todd Rider, cercetător senior din Grupului de Tehnologii Chimice și Biologice la Nanoscară în cadrul Laboratorului Lincoln și inventatorul lui DRACOs, i-a venit ideea să combine proteina \”agățătoare\” de ARN-ul clandestin cu o alta care le induce celulelor starea de apoptoză (suicidul programat al celulelor) – lansată, spre exemplu, atunci când o celulă „constată” că este pe cale să devină canceroasă. Prin urmare, atunci când o porțiune din DRACO aderă la ARN-ul cu spiră dublă, transmite un semnal celeilalte porțiuni a medicamentului pentru a iniția sinuciderea celulei infectate.
Fiecare DRACO este prevăzut cu un așa-numit „permis de livrare”, procurat din proteine natuare, permis care îl lasă să traverseze membranele celulare și să pătrundă în orice celulă umană sau animală. Desigur, daca nu există urme ale prezenței ARN-ului destructiv, DRACO lasă celula nevătămată.
Majoritatea testelor s-a efectuat pe celule crescute în laborator, dar cercetătorii au încercat DRACO și pe șoareci infectați cu virusul gripei H1N1. Tratate prin această metodă, animalele s-au videcat complet, testele demonstrând și că DRACO nu este toxic, cel puțin pentru șoareci. Teste suplimentare sunt chiar acum derulate împotriva mai multor virusuri cu care au fost infectați cobai, iar rezultatele sunt dintre cele mai promițătoare. Rider speră să obțină aprobarea de a folosi tehnologia în experimente cu animale mai mari și chiar în cadrul unor clinici pentru tratarea pacienților umani.
