0
(0)

Am aflat cu toții până acum despre febra așa-numitelor „quadrocoptere”, mici aeronave zburătoare telecomandate, care câștigă portanță și se deplasează cu ajutorul a patru elice dispuse după forma unui patrulater.

 

Ei bine, dezvoltatorul german de aeronave E-Volo a înumulțit numărul elicelor la 16 (dimpreună cu numărul motoarelor) și a construit un aparat de zbor mai voluminos numit \”multicopter\”, pe care l-a angajat într-un zbor pilotat de la bord, o premieră internațională după câte se pare.

Zborul experimental întreprins la o bază de decolare din sud-vestul Germaniei a durat un minut și jumătate, iar inginerul Thomas Senkel a pilotat aeronava dintr-un scaun montat în centrul acesteia, folosind o unitate de control wireless – ca un fel de telecomandă, sau joystick. Zborul în sine a constat mai ales în manevrarea \”multicopterului\” pe deasupra unei zone restrânse și la o mică altitudine.

Potrivit E-Volo, multicopterul său este mai simplu ca proces de asamblare și mecanică decât un elicopter, dar și mai sigur – se pare că poate ateriza chiar și dacă patru dintre motoarele sale cedează, iar elicele sale au de suportat o greutate mult mai mică.

Sisteme de calcul integrate în aparat operează viteza de rotire a elicelor acestuia, dictând orientarea față de sol, altitudinea și direcția de deplasare a aparatului. Durata de zbor estimată variază între 10 și 30 de minute, în funcție de încărcătură și de capacitatea bateriei.

Echipa E-volo lucrează și la o versiune comercială a multicopterului manevrat, despre care speră să fie accesibilă spre vânzare la un preț rezonabil în următorii câțiva ani. De asemenea, se pare că o posibilitate de producție este și un model hibrid, jumătate electric-jumătate pe bază de combustibil, ce ar putea avea o autonomie de zbor extinsă la cel puțin o oră.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here