0
(0)

Roboticienii Institutului Politehnic Rensselaer din New York au construit un trio de roboți pe care i-au supus unei versiuni a unui test cheie care probează conștiința de sine – „Sfetnicul regelui” – iar unul dintre „subiecți” l-a trecut.

În enunțul problemei originale, un rege trebuie să își aleagă noul consilier, așa că îi adună pe cei mai înțelepți trei supuși din regat. Le așază pe creștet câte o pălărie de culoare albă sau albastră, fiecare putând să vadă doar pălăriile celorlalți doi candidați dar nu și pe cea proprie. Regele le spune apoi că cel puțin unul dintre ei poartă o pălărie albastră și că acela care va deduce primul culoarea propriei pălării va deveni noul sfetnic al Curții.

Savanții institutului au adaptat acest puzzle la roboții în chestiune, astfel: cei trei au fost programați astfel încât să creadă că doi dintre ei au primit o „pastilă de amuțire” care le anulează capacitatea de a vorbi (de fapt doar fiindu-le întreruptă funcția audio). La fel ca în „Sfetnicul regelui”, roboții nu au fost programați să știe care dintre ei erau cei reduși la tăcere.

Atunci când roboții au fost întrebați care sunt cei doi care au primit pastila, toți au încercat să răspundă: „I don’t know” („Nu știu”). Cum doar unul dintre ei era capabil să și formuleze aceste cuvinte, atunci când și-a auzit propria voce a recunoscut că aceasta nu era a unuia dintre ceilalți doi, tăcuți. Apoi, robotul a continuat: “Sorry, I know now. I was able to prove that I was not given a dumbing pill” („Scuze, acum știu. Am putut dovedi că nu mi s-a dat o pastilă de amuțire”).

Nu numai că cei trei roboți model Nao – vechi, de altfel – sunt politicoși, dar testul le-a cerut să execute și forme elementare de conștiință de sine. Fiecare robot a trebuit să poate înțelege întrebarea adresată în primul rând, precum și să își recunoască propria voce. Mai mult, trebuiau să judece că dacă au putut vorbi, atunci nu erau cei care au primit pastila.

Cel care a derulat testul este profesorul Selmer Bringsjord, care lucrează la dezvoltarea sistemelor de inteligență artificială pe baza logicii computaționale. Realizarea sa va fi prezentată la RO-MAN, o conferință de robotică și de conștiință artificială organizată în Japonia. Tema din acest an a conferinței – care se va desfășura între 31 august și 4 septembrie este „Interacțiunea cu Roboții Integrați Social”.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here