1
(1)

Au trecut optsprezece ani de când trilogia Matrix s-a încheiat cu cel de-al treilea film, The Matrix Revolutions (2003). Bogata franciză care, pe lângă cele trei filme, mai conține și un serial animat, precum și jocuri video, romane și benzi desenate, revine în forță anul acesta cu un nou film din serie. Este vorba despre The Matrix Resurrections, co-scris și regizat de Lana Wachowski, o coproducție Village Roadshow Pictures și Venus Castina Productions, programat să aibă premiera mondială pe 18 decembrie 2021 la San Francisco, și ulterior să fie lansat de Warner Bros. Pictures în cinematografe pe 22 decembrie 2021.

Text de Bogdan Mihăilescu / Imagini: Warner Bros. Pictures

În anul 2199, o mână de omeni se luptă cu mașinile inteligente create în secolul XXI, care au cucerit Pământul. Cerul este acoperit de o „pătură“ neagră, într-o încercare disperată de a opri alimentarea cu energie solară a mașinilor.

Mașinile au găsit însă o sursă alternativă de energie – oamenii. Ei sunt creați în mod artificial și ținuți în stare de hibernare în fabrici gigantice, iar corpurile lor sunt folosite pentru extragerea energiei bioelectrice.

Lumea în care Neo trăiește sau, mai bine spus, crede că trăiește, este Matricea. O realitate simulată iluzorie, construită după modelul lumii din 1999 și dezvoltată de mașini pentru a ține populația umană sub control. Morpheus și echipajul lui sunt un grup de oameni liberi, care îi deconectează pe ceilalți de la Matrice și îi recrutează pentru a-i ajuta în războiul împotriva mașinilor. Înăuntrul Matricei, ei sunt capabili să încalce legile fizicii, având superputeri. Morpheus crede că Neo este „Alesul“, un om despre care s-a prezis că va pune capăt războiului prin puterea sa nelimitată asupra Matricei. Așa că îl decuplează de la rețea și îi oferă posibilitatea de a alege: ia pilula albastră și continuă să visezi în rețea sau ia pastila roșie și încearcă să schimbe lumea.

Amplasată într-o lume în care mașinile au închis oamenii într-o simulare numită Matrix și îi folosesc ca sursă de energie, trilogia urmărește aventurile unui om cu puteri fantastice care luptă pentru libertatea umanității alături de prieteni care îl cred Alesul.

DISTRIBUȚIA MATRIX 4

Mulți dintre actorii seriei urmează să revină pentru The Matrix 4, dar avem și schimbări. În rolul lui Thomas A. Anderson aka Neo îl vom revedea pe Keanu Reeves, de data asta cu barbă și mustață și un păr lung, cam răvășit, plus câteva cearcăne discrete pe sub ochii. Pe Trinity o va întruchipa din nou Carrie-Anne Moss, aproape neschimbată, dar în rolul lui Morfeus de data aceasta nu îl vom mai avea pe Laurence Fishburne; acesta va fi înlocuit de către Yahya Abdul-Mateen, un actor cunoscut mai ales pentru interpretarea lui David Kane, Black Manta din filmul DC Extended Universe Aquaman (2018). Ras în cap și cu ochelari de soare masivi, care acoperă jumătate din față, nici nu se va observa diferența dintre Morfeu cel vechi și cel nou. În rolul agentului Johnson, îl vom avea din nou pe Daniel Bernhardt. Să mai spunem că pe internet circulă o teorie conform căreia de fapt acest agent este alesul (the chosen one), deoarece s-a născut în Matrix și poate să îl modifice.

Dar să revenim la distribuție, care este completată de Jessica Henwick în rolul lui Bugs  și Lambert Wilson, care îl interpretează din nou pe sofisticatul Merovingian, un personaj viclean și crud, traficant de informații, care se opune Oracolului, un alt program străvechi, și caută să-i ia locul în cadrul sistemului.

Jada Pinkett Smith o interpretează pe Niobe, care a apărut pentru prima dată ca personaj secundar în The Matrix Reloaded (2003). Spre deosebire de multe dintre personajele principale, Niobe nu a crezut în profeția omului pe care mașinile nu îl pot ucide.

Producția filmului nu a fost lipsită de peripeții. A început pe data de 4 februarie 2020 la San Francisco, sub numele de cod „Project Ice Cream“, evident pentru  a se păstra secretul. Nu a mers totul ca pe roate. Filmările din San Francisco au provocat iritație în rândul locuitorilor și al lucrătorilor din oraș, după ce au produs pagube clădirilor și luminilor stradale, iar producătorii au trebuit să plătească 420.000 de dolari Departamentului de Poliție din San Francisco pentru a putea filma în oraș.

După ce filmarea din San Francisco s-a finalizat, iar echipa și distribuția au ajuns la Berlin, producția a fost întreruptă la jumătatea lunii martie 2020, din cauza pandemiei mondiale COVID-19. Acest coronavirus, care ne-a afectat viețile tuturor, a produs întârzieri de mai multe luni în producția noului Matrix. Din fericire, pentru secvențele de acțiune, nu a fost nevoie de o a doua echipă de filmare pentru că Lana Wachowski le-a regizat singură. Așa că s-a recuperat o parte din tipul pierdut.

Potrivit Lanei Wachowski, decizia ei de a-i aduce înapoi pe Neo și Trinity pentru continuare a fost inspirată de pierderea ambilor părinți (care au murit la doar cinci săptămâni distanță) și a unui prieten apropiat. Procesul de scriere a fost modul ei de a se consola în fața morții. De asemenea, ea îi definește pe Neo și Trinity ca fiind cele mai importante două personaje din viața ei. În timp ce Lana Wachowski a ales să se implice în producția acestui film pentru a depăși acest moment dificil din viață, Lily Wachowski a ales să stea deoparte.

Nu știm încă ce surprize ne rezervă pelicula (apropo, este primul Matrix realizat digital, celelalte trei fiind filmate în peliculă super 35 mm), dar este posibil ca intriga să aibă legătură cu armistițiul lui Neo cu Mașinile.

Una dintre condițiile pe care Neo le pusese Mașinilor a fost ca toți oamenii care resping Matricea să fie eliberați de simulare. Acest lucru ar permite Matrixului să continue în starea sa optimă fără a fi nevoie să se restarteze după un secol. Vom vedea dacă Matrix 4 va fi sfârșitul acestui armistițiuși începutul unui nou război.

Zvonurile despre o călătorie în timp care să saboteze Matricea au fost demontate de Keanu Reeves într-o apariție la o emisiune BBC, The One Show: „Este un scenariu frumos, o poveste de dragoste între Neo și Trinit, care te inspiră. Este o altă versiune a soneriei de trezire și are o acțiune excelentă“.

Deci, reținem: Este o poveste de dragoste.

Matrix a fost lansat pentru prima dată în Statele Unite la 31 martie 1999 și a încasat peste 460 de milioane de dolari în întreaga lume. A primit în mare parte recenzii pozitive de la critici, a câștigat patru premii Oscar (Cele mai bune efecte vizuale, Cel mai bun montaj de film, Cel mai bun sunet și Cel mai bun montaj de sunet), precum și alte câteva premii, inclusiv BAFTA Awards și Saturn Awards.

Filmul este considerat a fi printre cele mai bune filme de science fiction din toate timpurile, și a fost adăugat la Registrul Național al Filmelor pentru păstrare în 2012.

UNIVERSUL MATRIX

Deși filmul The Matrix, realizat în 1999 de către (pe atunci) frații Andy și Larry Wachowski, este considerat printre cele mai originale producții cinematografice, el apelează la câteva surse de inspirație. Și poate cea mai evidentă sursă este chiar Noul Testament: avem un personaj, Neo, despre care unii cred că e Mântuitorul, iar alții nu cred. Părerile erau împărțite și pe vremea lui Iisus.

În continuare, Neo îl cunoaște pe Morpheus, care îi oferă un fel de botez al adevărului (Alegerea: pilula care te trezește sau pilula care te face să visezi frumos?). În momentul întâlnirii, Neo se arată încântat să îl cunoască pe faimosul Morpheus, dar acesta din urmă răspunde că onoarea de partea lui e cu mult mai mare. În situația similară din Biblie, la întâlnirea cu Ioan Botezătorul, acesta spune că nu se simte vrednic nici să îi sufle nisipul din sandale Mântuitorului.

Și are loc botezul, Neo alege pilula adevărului și se trezește ca un om nou, că așa e după botez. Se trezește într-o capsulă plină cu apă, de unde cade într-o apă și mai mare, gata să se înece, căci botezul avea loc în apa Iordanului. În continuare, Neo e capabil de unele minuni, se mișcă mai repede ca gloanțele și câte și mai câte. Dar iată că în anturajul lui există un trădător pe nume Cypher (a se citi Iuda) care face pactul cu dușmanul și îl trădează pe Neo.

Trădat, Neo ajunge pe mâna agenților programe (a se citi romanii) și, inevitabil, moare. Numai că, după ce moare, învie. După înviere, Neo e cumva altfel, are superputeri nelimitate, am spune că e transcendent, precum și Iisus între Înviere și Înălțare, când apărea și dispărea sau uneori era de nerecunoscut. Iar în finalul filmului, Neo își ia zborul (precum Superman, vă amintiți). Putem considera această desprindere ca pe o Înălțare, ca să fie tabloul complet.

UNIVERSURI PARALELE

Toți ne-am întrebat măcar o dată ce s-ar fi întâmplat dacă Neo ar fi ales pilula albastră și nu pe cea roșie? Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi avut curajul să înfrunte realitatea? Ce s-ar fi întâmplat în acest univers paralel?

Francizele din ultimul timp jonglează tot mai des cu universuri paralele. La douăzeci de ani după evenimentele din The Matrix Revolutions, Neo trăiește o viață aparent obișnuită ca Thomas A. Anderson în San Francisco, unde terapeutul său îi prescrie pastile albastre. Nici el, nici Trinity nu se recunosc. Cu toate acestea, Morpheus îi oferă pilula roșie și își redeschide mintea către lumea Matrix-ului…

O altă sursă de inspirație importantă este și romanul Neuromancer al lui William Gibson (1984), considerat de mulți critici drept actul de naștere al curentului cyberpunk. Acest roman este plin de ploturi și decoruri inedite pe care frații Wachowski le-au folosit pentru The Matrix, inclusiv termenul Matrix în sine și, de asemenea, omologul său Zion, care în carte este un loc cu lumină artificială și gravitație zero, ocupat de Rastas. Omologul lui Neo, care în roman se numește Case, este un hacker de computer care intră în spațiul cibernetic ca să atace organizații importante, fapt care îl aduce în atenția lui Molly și Armitage, omologii lui Trinity și Morfeu. Chiar și aspectul lui Case (înalt și întunecat, cu umeri înalți și înguști) este similar cu cel al lui Neo și ambii locuiesc singuri în apartamente modeste și dezordonate. Ambii sunt solitari fără pretenții, care ajung să-și înțeleagă adevăratul potențial odată ce își dau seama că sunt capabili să intre într-o lume digitală și să modifice realitatea, o lume în care Case îl întâlnește pe Neuromancer, iar Neo se confruntă cu agentul Smith.

Lista surselor de inspirație continuă, dar nu mai amintesc decât un singur titlu, și anume filmul de animație (anime) Ghost in the Shell al lui Masamune Shirow, film pe care cei doi Wachowski l-au arătat producătorului Joel Silver, spunând că vor să facă exact un astfel de film, dar cu actori. Să mai spunem doar că acest anime are un generic format din litere verzi care imită codul unor programe.

ORAȘUL PILULEI ALBASTRE – ARHITECTURA PERCEPȚIEI

Un aspect interesant pentru noi, românii, este faptul că, pentru continuările The Matrix Reloaded și The Matrix Revolutions, responsabilul pentru scenografia digitală a fost un român, și anume arhitectul și scenograful Vlad Bînă. Să-l lăsăm pe el să ne povestească din culisele producției acestor două continuări:

„Procesul de producție într-un studio de design digital pentru film este următorul: se începe cu o serie de «storyboards» (benzi desenate bazate pe scenariu și folosite ca orientare, împreună cu regizorul, pentru parametrizarea spațială a unei secvențe și pentru designul mișcării camerei). Uneori, previzualizarea se elaborează în continuare în studio, de către designerii responsabili pentru secvență (cum a fost cazul autostrăzii). Rezultatul este scheletul vizual al unei secvențe, o serie de filmulețe «quicktime» cu sugestii spațiale (geometrii simple, planuri cadrilate), cadrajulși coregrafia camerei de luat vederi.

Datele camerei din fișierul de previzualizare se transmit digital la camera din spațiul real, în cazul unei scene reale. În cazul în care este vorba de o scenă 100% digitală (exemplul zborului peste autostradă), camera se importă direct în fișierul 3D al designerului. Acest proces îmi dă deci «datele de temă».

Designul spațiului se face întotdeauna în jurul camerei. Este inutil să lucrezi, cum se spune, off frame – în afara cadrului. Din această cauză, din punct de vedere strict geometric și ca proiecție în plan, spațiile arată uneori ciudat.

 Pentru secvența urmăririi pe autostradă, proporțiile clădirilor din fundal sunt corecte din punctul de vedere al camerei, dar proiecțiile lor în plan au fost elongate anamorficși distanțele exagerate, pentru a compensa viteza de schimbare a distanței focale. Nivelul de detaliu geometric al clădirilor sau al spațiilor este de asemenea determinat de poziția camerei.

O observație interesantă: masa critică de realism în designul succesiunii de spațiiși obiecte a fost atinsă când am adăugat liniile electrice de-a lungul zonelor industriale. Suprapunerea dinamică de linii de perspectivă a coagulat percepția tridimensională a succesiunii rapide de imagini. Același rol a fost jucat, pentru secvențele de noapte, de către antenele de pe acoperișurile clădirilor.

Foarte importantă este partea de lumină și culoare (texturi). Am lucrat cu o echipă britanică, ce punea un accent extraordinar pe calitatea inițială a imaginilor capturate fotografic pentru texturi.

Foloseau trei expuneri diferite pentru fiecare imagine, le combinau ulterior într-un fișier necompresat.

Acest lucru asigură suficientă informație vizuală atât în zonele întunecate, cât și în cele foarte luminoase ale fotografiei. Aceasta metodă a fost folosită pentru secvența aeriană din The Matrix Revolutions.

Pentru zborul peste autostradă, am fost puțin mai relaxat și mai eclectic în colectarea imaginilor, folosind fotografii proprii și o serie de texturi pictate. O parte din fotografii au fost generate pornind de la fotografii industriale alb-negru. Lumina a fost generată de un sistem de 32 de lumini digitale direcționale, extrase din scenele reale ale secvenței precedente. Elementele geometrice ale orașului, în cazul zborului peste autostradă, au fost asamblate ad-hoc, multe concepute de la zero, altele adunate din Oakland sau San Francisco.

În cazul secvențelor aeriene, baza de plecare a fost un model al zonei centrale din Sydney, amplificat apoi la dimensiunile și structura unui oraș mult mai mare și texturat cu o serie de proiecții aeriene. Modelul 3D a fost după aceea randat în 6 panouri digitale cu rezoluție foarte mare, care au fost reproiectate pe o semisferă.

La finisarea panourilor, am lucrat cu un pictor, Roger Gibbons. Sistemul de proiecție a asigurat o aproximare flexibilă și realistă a orașului. Fișierul proiecției hemisferice a fost îndeajuns de mic pentru a fi folosit în testele de previzualizare, oferind astfel un cadru corect pentru detalierea ulterioară. Există o corespondență perfectă între modelul 3D și proiecție, permițând astfel generarea în Maya a elementelor secundare suprapuse peste imaginea de bază: lumină speculară, ceață, reflexii.“

FRANCIZA MATRIX. ANIMATRIX ȘI MAI DEPARTE

Animatrix este un film alcătuit din nouă scurtmetraje de animație, în majoritate desene animate, dar și animații CGI în computer sau combinație dintre cele două. Acțiunile din toate aceste nouă filme se desfășoară în universul Matrix, fie în intervalul temporal dintre cele trei filme, fie în timpi paraleli, unul dintre episoade relatând chiar cum a apărut Matrixul. Dezvoltarea acestui proiect a început atunci când cei doi Wachowski au vizitat Japonia cu ocazia promovării primului film din seria Matrix. Aici, ei au avut ocazia să cunoască creatori de filme de animație de tip anime ale căror creații i-au influențat și impresionat de-a lungul timpului. Și au decis să colaboreze cu ei. Proiectul a fost conceput și supervizat

de către cei doi, care au scris însă doar scenariile pentru patru dintre cele nouă episoade. Proiectul a fost supervizat de figuri marcante din domeniul anime-ului japonez.

Mai este de notat că, în aceste filme de animație, pentru personajele Neo, Trinity și Kid au înregistrat vocile chiar actorii care interpretau aceste personaje în cele trei filme, anume Keanu Reeves, Carrie-Anne Moss și Clayton Watson. Pentru cei interesați, despre acest serial de animație am scris mult mai pe larg în cartea Cineanimația SF, apărută la editura Pavcon.

Comics Matrix se referă la un grup de nuvele, benzi desenate și pin-up-uri stabilite în universul Matrix. Acestea au fost inițial publicate pe situl oficial Matrix între 1999 și 2003 ca trei serii de webcomics, dintre care majoritatea au fost colectate ulterior în două volume publicate de către compania fraților Wachowski, Burlyman Entertainment, împreună cu alte trei benzi desenate niciodată lansate pe Internet. O colecție într-un singur volum, mai completă, a fost lansată ulterior pentru a 20-a aniversare a The Matrix.

Jocurile video Enter the Matrix din 2003 The Matrix: Path of Neo din 2005 sunt jocuri de acțiune-aventură dezvoltate de Shiny Entertainment și publicate de Atari. Jocurile au fost scrise și supervizate de cei doi Wachowski și dezvoltate tot de Shiny Entertainment. Ca titluri de jocuri video din franciza Matrix mai menționez: Government Lobby, Trinity Game, Pill Game, Tunnel Recon, Dock Defense, Nebudchadnezzar Model Builder.

FILOSOFIA MATRIX: ÎNTOARCEREA LA SURSĂ

Ce pot cunoaște? Ce pot să sper? Ce pot să fac? Cu alte cuvinte, ce este realitatea? Una dintre problemele fundamentale întâlnite în filozofie este punerea la îndoială a realității lumii în care trăim. Există multe precedente pentru ideea că lumea reală este o iluzie, iar trilogia Matrix este plină de referințe specifice la filozofii care au dezbătut această idee. Deși cele trei filme își propun să creeze propriul set de întrebări filozofice, totuși frații Wachowski aduc un omagiu acestor precedente, atât prin referințe evidente, cât și prin referințe mai subtile. Patru dintre cele mai notorii precedente filozofice pentru trilogia Matrix sunt Simulacra și simularea lui Jean Baudrillard, mitul peșterii al lui Platon, vizita lui Socrate la Oracolul din Delfi și opera lui Descartes. Filmele se referă la toate cele patru precedente în diferite momente.

Și, evident, nu putem încheia fără a menționa ca sursă de inspirație cartea Alice în țara minunilor a lui Lewis Carroll și fără concluzia că ființele umane pot ajunge la adevăr prin forțe proprii.

Ai avut vreodată un vis pe care îl credeai real? Dar dacă nu te-ai putea trezi din vis? Cum ai face diferența între vis și lumea reală?

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 1 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?