0
(0)

Braconajul reprezintă o problemă majoră cu care Rusia se confruntă. Recent, doi bărbați au fost arestați și riscă trei ani de închisoare dacă vor fi găsiți de uciderea unui urs polar. Cei doi braconieri ar fi schimbat blana ursului pentru 50 de litri de benzină.

Bărbații au fost arestați pe insula Vaigach, în nordul Rusiei, aproape de Cercul Arctic. Poliția rusă, în colaborare cu organizația ecologistă WWF, afirmă că anual sunt uciși între 10 și 15 urși polari doar pe insula Vaigach, o cifră uriașă, dat fiind numărul extrem de mic al acestor animale amenințate cu dispariția. Apoi, blănurile sunt vândute traficanților care le duc la Moscova sau Sankt Petersburg, acolo unde prețul lor ajunge la cel puțin 35.000 de dolari americani. De cele mai multe ori, braconierii primesc sume infime sau bunuri în schimbul blănurilor, așa cum este cazul celor 50 de litri de benzină. Prețul benzinei în Rusia este de circa 2 – 2,5 lei litrul.

Un alt caz de braconaj care a făcut înconjurul lumii este cel a doi pui de leopard de zăpadă, animale extrem de rare (doar 7.350 de exemplare mai trăiesc în sălbăticie), care au fost prinși în capcanele instalate de braconieri în munții Altai, din sudul Rusiei. Femela care îngrijea puii a încercat să îi salveze, susțin polițiștii ruși, dar din cauza stresului i-a ucis. Ulterior, și ea a căzut într-o capacană din apropiere și a murit.

capcaneActiviștii WWF și poliția rusă descoperă anual sute de capcane ilegale dar, așa cum s-a dovedit, este imposibil să le poată descoperi pe toate. În acest din urmă caz, conform autorităților ruse, este cert că făptașii sunt localnici, dar nimeni nu a fost încă arestat pentru această crimă.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?