0
(0)

Astăzi, 22 martie, aşteptarea ia sfârşit pentru fanii franşizei de succes Angry Birds. Angry Birds Space se lansează în câteva ore, urmând a putea fi descărcat pentru platforme Android, PC, MAC, iOS

 

Seria Angry Birds este creată de compania finlandeză Rovio, fondată în 2003. Angry Birds Space este al patrulea joc (după Angry Birds, Angry Birds Rio şi Angry Birds Season) al seriei de succes, începută în 2009 şi devenită un adevărat fenomen, în special între posesorii de tablete şi smartphone-uri.

Pentru a da o notă de realism jocului, cei de la NASA au ajutat realizatorii jocului Angry Birds Space să simuleze comportamentul pe care il au păsările atunci cand se află în stare de imponderabilitate, astfel că jucătorul va trebui în momentul lansării \”proiectilului\” înaripat sa tină cont și de acest aspect.

Colaborarea cu Agenția Spatială Americană a continuat și pentru promovarea jocului, cei de la Rovio realizând un scurt film cu Don Petit, astronaut american a cărui primă misiune spaţială a fost pe Expediţia 6 a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) în 2002-2003 și care a fost lansat din nou spre ISS în luna noiembrie a anului trecut, ca parte a echipajului Expediţiei ISS curente, cu numărul 30.

 

 

Angry Birds Space va avea 60 de niveluri, personaje deja cunoscute, dar și unele noi (cum ar fi Lazer Bird), precum și noile reguli determinate de legile fizicii în spațiu: “De la imponderabilitate la puțurile gravitaţionale de pe planetele înconjurătoare, jucătorii se pot amuza datorită fizicii, explorând astfel noi posibilități ale jocului”, afirmă oficialii Rovio.

În cursul zilei de azi, Anrgy Birds Space va putea fi descărcat de aici pentru PC, precum şi de pe Magazinul Google Play (fostul Android Market) ori din AppStore-ul Apple pentru versiunile dedicate platformelor Android sau iOS.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here