0
(0)

Creșterea globală a temperaturilor va duce la o „înverzire” accentuată a Cercului Arctic în următoarele decenii, se arată într-un studiu publicat ieri, 31 martie, în revista de specialitate Nature Climate Change. Specialiștii susțin că suprafețele împădurite din nord vor crește cu cel puțin 50%, fenomen ce va accelera procesul încălzirii globale.

 

„O asemenea redistribuire a vegetației din zona arctică va avea un impact global”, afirmă Richard Pearson, unul dintre cercetătorii implicați în proiect.

Creșterea plantelor în ecosistemul arctic a cunoscut un veritabil boom în ultimele decenii, un trend ce coincide cu încălzirea globală tot mai accentuată. Acesta a și fost motivul pentru care mai mulți cercetători americani și-au unit eforturile în încercarea realizării unui program computerizat care să arate în ce mod se va dezvolta vegetația arctică până în anul 2050.

Rezultatul a fost unul șocant, cu atât mai mult cu cât a arătat că peste doar câteva decenii, păduri uriașe se vor întinde la sute de kilometri nord față de actuala barieră naturală a copacilor. În aceeași ordine de idei, susțin autorii studiului, „înverzirea cercului arctic” va avea efecte extrem de neplăcute la nivel global. Mai precis, este vorba despre efectul albedo, efect ce face trimitere la reflectivitatea scoarței terestre. Conform lui Pearson și colegilor săi, atunci când razele solare ating zăpada, cea mai mare parte a radiațiilor este reflectată în spațiu, ajutând la menținerea unor temperaturi scăzute. În cazul zonelor acoperite de păduri, în schimb, radiațiilor solare sunt absorbite, proces ce va duce la accelerarea încălzirii globale.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here