0
(0)

Potrivit cercetătorilor australieni, adolescenţii care se culcă târziu sunt mai expuşi riscului de creştere în greutate decât cei care se odihnesc sănătos. Studiul, pe lângă cele efectuate anterior, care indicau că lipsa de odihnă poate cauza supraponderabilitate sau obezitate, arată şi că orele la care se efectuează somnul au cel puţin aceeaşi importanţă.

 

Autorul studiului, publicat în revista „Sleep”, dr. Carol Maher, de la Universitatea Australiană de Sud, susţine că „adolescenţii care au obiceiul de a se culca la ore târzii şi de a se scula mai târziu dimineaţa îşi asumă unele riscuri cu privire la sănătate.” Aceste descoperiri contrazic opinia populară potrivit căreia este normal ca adolescenţii să se culce târziu, iar orele de şcoală să fie adaptate acestui obicei, afirmă în continuare autoarea.

Cercetătorii au efectuat studiul pe 2.200 de australieni cu vârste cuprinse între 9 şi a16 ani. Acestora li s-au comparat obiceiurile referitoare la odihnă, ținându-se cont și de alţi factori, precum greutatea, nivelul de activitate, vârsta şi genul. Dr. Maher declară că „cele mai mari diferenţe s-au înregistrat între copiii care se culcă devreme şi se trezesc devreme şi cei care se culcă târziu şi se trezesc târziu…rezultatul a fost surprinzător, având în vedere faptul că, în total, dormeau acelaşi număr de ore”.

Faţă de cei care se culcau şi se trezeau devreme, „păsările de noapte” prezentau un risc de supraponderabilitate de 1.5 ori mai mare, unul de obezitate de 2 ori mai mare, precum şi o tendinţă dublă de sedentarism. Mai mult, aceştia petreceau în medie o oră pe zi mai mult desfăşurând activităţi sedentare, precum privitul la televizor ori  jocurile video.

Dr. Louise Hardy, de la Universitatea din Sidney, care a finalizat de curând un alt studiu pe 8.000 de elevi studenţi, concluzionează că ora de culcare este chiar mai importantă pentru copii decât asigurarea acestora cu un număr de 8-9 ore de somn pe zi.

 

Sursa

 

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here