0
(0)

O cercetătoare britanică a reconstituit, scanând cu ajutorul razelor X şi al unui scanner laser fragmentele osoase ale unui craniu, faţa unui băiat ce a trăit în urmă cu 7500 ani.

 

Craniul, botezat Viste Boy, fusese descoperit în 1907, în peştera Vistehola, din apropierea localităţii Stavanger, din Norvegia – aparţinea unui adolescent de circa 15 ani şi 1.25m înălţime, ce a trăit în jurul anului 5500 îHr, într-un clan format din 10-15 oameni.

\"(w540)

Reconstituirea facială s-a efectuat folosind tehnici criminalistice de ultimă oră. Nu este pentru prima oară când caracteristicile faciale ale unor oameni ce au trăit în epoca de piatră sunt reconstituite cu ajutorul tehnicilor criminalistice, însă Jenny Barber, de la Universitatea din Dundee (Scoţia), s-a folosit de cele mai noi şi evoluate tehnologii din domeniu, respectiv scanări cu raze X şi laser ale fragmentelor osoase. Astfel, a rezultat un model computerizat tridimensional al craniului.

Scanările sunt atât de detaliate încât s-au putut obţine destul de multe informaţii despre Viste Boy. El prezenta o formă rară de deformare craniană, dar nu suferea de o anumită afecţiune, aşa cum se specula până de curând – se pare, că, la momentul decesului, era într-o stare medicală bună, astfel că nu se ştie exact ce anume i-a cauzat decesul.

După realizarea modelului digital tridimensional, doamna Barber l-a materializat cu ajutorul imprimării 3D. Apoi, a realizat un mulaj din argilă, pentru a modela, din fibră de sticlă, faţa lui Viste Boy.

\"(w540)

 

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here