0
(0)

Nu mai puțin de 668 de rinoceri au fost uciși în anul 2012, numai în Africa de Sud,a anunțat guvernul sud-african, în colaborare cu World Wildlife Fund. Această cifră reprezintă un record negru și o escaladare fără precedent a braconajului, după ce vechiul record fusese stabilit în 2011, cu 448 de animale ucise.

 

425 dintre rinocerii au fost masacrați numai în Parcul Național Kruger, o destinație de top pentru pasionații de safari și, totodată, rezervația cu cea mai mare populație de rinoceri albi sau negri. Crimele vin pe fondul cererii tot mai mari pentru cornul acestui animal, cereri care vin din Asia, mai ales din Vietnam. În țările asiatice există convingerea populară că remediile create din corn de rinocer sunt extrem de eficiente în tratarea disfuncțiilor sexuale sau a mahmurelii, fapt negat vehement de specialiști.

Paradoxal, numărul mare de rinoceri uciși vine după ce legile sud-africane, precum și cele din țările asiatice, au devenit mult mai aspre cu braconierii și cu traficanții de animale. Anul trecut, un bărbat thailandez a fost condamnat la nu mai puțin de 40 de ani de închisoare pentru contrabandă cu corn de rinocer. În același timp, alți 267 de suspecți sunt judecați pentru aceleași motive.

Cu toate acestea, autoritățile sud-africane sau cele vietnameze par neputincioase. De la începutul anului 2013, alți cinci rinoceri au fost uciși în Parcul Național Kruger, doi bărbați fiind deja arestați sub acuzația de braconaj.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here