0
(0)

În data de 8 noiembrie 2011 sonda spaţială Phobos-Grunt a fost lansată cu succes de pe Cosmodromul Baikonur. După numai 11 minute de la lansare, la o distanţă de 345 km de Terra, sonda, a cărei misiune era prelevarea mostrelor de sol de pe sateliţii marţieni, a intrat în derivă.

 

 

După încercările nereuşite ale inginerilor ruşi de a relua contactul cu sonda, la începutul acestei luni, Agenţia Spaţială Rusă a anunţat că Phobos-Grunt se va prăbuşi pe 15 ianuarie, astfel că, potrivit programului, ieri rămăşiţele sale s-au prăbuşit în Oceanul Pacific, înainte de a ajunge deasupra Americii de Sud.

Odată cu sonda rusă fusese lansat şi satelitul chinez Yinghuo-1, care a fost de asemenea pierdut.

Roscosmos estimează că din masa iniţială de 13 tone a sondei numai 200 de kg au supravieţuit intrării în atmosferă şi au căzut la sol.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Roscosmos, Alexei Zolotukhin, fragmentele sondei Phobos-Grunt au căzut în Pacific la ora 17:45 GMT (20:45 ora României), la 1.000 km vest de coasta Chiliană.

Phobos-Grunt este al treilea obiect de cercetare spaţială prăbuşit în ultimele luni în ocean, după satelitul american UARS şi cel german ROSAT.

Având în vedere faptul că acest eşec al ruşilor le pune în pericol propriul program de explorare marţiană, nu este exclus ca Roscosmos să se alăture misiunilor euro-americane ExoMars, programate pentru 2016-2018.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here