0
(0)

Prototipul rachetei reutilizabile Grasshopper, dezvoltată de SpaceX, a stabilit un nou record de altitudine.

 

De câțiva ani încoace urmărim cu un mare interes ce se întâmplă la SpaceX.  Elon Musk, fondatorul companiei,  așa cum am mai spus-o, are ambiții foarte mari, care, uneori ajung în zona SF-ului. Elon Musk este un vizionar, și are drept obiectiv, pe termen lung, colonizarea spațiului de către oameni. ”Trebuie să devenim o civilizație multiplanetară”, declara el în cadrul unui interviu acordat anul trecut revistei Nature. Pentru a atinge această țintă este nevoie de o reducere masivă a costurilor. Tot el, referindu-se la stadiul actual al dezvoltării sistemelor de lansare în spațiul cosmic, vorbea, într-un interviu publicat de către revista New Scientist, despre risipa absurdă care se face în prezent. ”Carburantul și comburantul (oxidantul) reprezintă numai 0,3% din costul unei misiuni Falcon 9. Asta înseamnă 200.000 de dolari. Dar misiunea ne costă 60 milioane de dolari, din cauză că trebuie să construim câte o rachetă nouă pentru fiecare lansare.

Din acest motiv  SpaceX dezvoltă un program ambițios, prin care se urmărește realizarea de sisteme rachetă reutilizabile. Un prototip al acestui sistem este Grasshopper, o rachetă reutilizabilă. Descris simplu acest prototip este alcătuit din rezervoarele primei trepte al rachetei Falcon 9, care alimentează un singur motor de tip Merlin-1D. La acestea se adaugă sistemele care îl fac pe Grasshoper să zboare lin și să se reîntoarcă ușor la locul de decolare. Deocamdată nu se ridică prea mult de la sol, dar asistăm la o creștere permanentă a altitudinii maxime atinse. Astfel, pe 21 septembrie 2012 Grasshopper s-a ridicat 1,8 m, pe 01 noiembrie 2012 s-a ridicat la 5,8 m înălțime, iar pe 17 decembrie 2012 a fost atinsă altitudinea de 40 m. Puteți remarca faptul că testele se desfășoară într-un ritm alert.

Iată că pe 7 martie 2013, Grasshopper a efectuat un nou test de zbor. De această dată altitudinea la care a ajus a fost 80 m (dublul celei atinse anul trecut). Videoclipul acestui test, pe care vă invităm să îl umăriți, a fost postat pe Twitter de însuși Elon Musk, împreună cu următorul text: ” The Johnny Cash hover slam!”. O  să vedeți de ce.

O animație a unei viitoare misiuni SpaceX, în care toate treptele rachetei purtătoare se reîntorc pe Pământ pentru a fi reutilizate. Nu știu când se va materializa această idee îndrăzneață, dar sper că Elon Musk va depăși toate dificultățile.

Sursa: SpaceX

 

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here