ASTROFEST revine în luna mai! De ce în luna mai? Să vă spun un secret: pentru că, în sfârșit, după atâtea luni de frig, ploi, ceață, apă rece pe țeava de apă caldă, alfa, beta, delta, Omicron, Crăciun, Paște și tot felul de posturi negre și dezlegări sporadice la pește, vine vara! Vine vara și acest lucru este marcat anual de marea sărbătoare globală denumită „Ziua Astronomiei“.

Ce prilej poate fi mai bun pentru organizarea unui ASTROFEST 2022 memorabil, chiar pe 7 mai, într-o sâmbătă, de Ziua Astronomiei?!

Și un al doilea motiv, pe care nu l-am ținut secret, așa cum e venirea verii. Anual, în luna mai, aniversăm o întâmplare de excepție a astronauticii și științei românești: zborul spațial al singurului cosmonaut român, generalul Dumitru Dorin Prunariu. Da, invitatul special al ASTROFEST 2022 este marele, unicul, al nostru Dorin Prunariu, pe care veți avea șansa să-l întrebați cum a fost pe orbită, ce experimente științifice a făcut în spațiu și câte și mai câte, legate de mult așteptatul turism spațial.

CE SE VA MAI ÎNTÂMPLA LA ASTROFEST 2022?

În primul rând, ne pregătim cu 20-25 de telescoape profesionale să observăm cerul. Vom vedea în primul rând craterele lunare în detaliu, roiuri stelare, stele duble, multiple, roșii, albastre, galbene și, de ce nu, verzi! Unul dintre ele este mai special și va fi folosit pe timp de zi.

Avem un telescop solar, așa că veniți în zona telescoapelor din timpul zilei, căci observațiile la Soare sunt câteodată mai interesante decât toate celelalte observații astro. Aici ne vor ajuta colaboratorii noștri tradiționali: Institutul Astronomic al Academiei Române, Astroclubul București și o pleiadă de astronomi amatori care vin să împrăștie „virusul“ astronomiei încă de la începuturile acestui festival devenit tradiție în București.

Prietenul nostru Daniel Berteșteanu, vicepreședintele Astroclubului București, ne-a transmis ce au pregătit ei pentru acest an. Astroclubul București va participa cu „artileria grea“ adică cu cele mai mari și performante instrumente din dotare. Instrumente astronomice, telescoape, lunete solare și binocluri vor fi la dispoziția publicului larg, sub îndrumarea colegilor noștri, care vor oferi răspunsuri la întrebări și explicații de specialitate tuturor curioșilor.

În timpul zilei se vor putea observa petele, filamentele și protuberanțele de pe suprafața discului solar printr-o lunetă solară Lunt, în lungimea de undă a hidrogenului alfa. De asemenea, se vor face observații solare și în lumină albă cu filtre speciale de protecție montate pe telescoape de dimensiuni mari.

Odată cu lăsarea serii, oaspeții noștri vor fi invitați la ocularele telescoapelor ca să călătorească împreună cu noi pe discul selenar, precum și către alte obiecte cerești prezente pe firmament în seara respectivă. Vom porni în excursia pe Lună începând din Marea Fecundității și vom trece prin Marea de Nectar, unde vom observa terasele craterului Theophilus și vârfurile centrale înalte de 1400 metri. Vom intra apoi în Marea Liniștii, unde vom vedea regiunea în care misiunea spațială Apollo 11 a dus primii oameni pe Lună în 1969, deschizând un capitol important în cunoașterea satelitului nostru natural și a explorării spațiului cosmic.

Ne vom îndrepta apoi spre craterul Plinius și, trecând peste Marea Serenității, vom ajunge la craterul Atlas, format în urmă cu 3 miliarde de ani. Pe lângă observații astronomice, membrii noștri vor desfășura și ateliere cu tematică astronomică: observații microscopice ale unor fragmente de meteoriți, demonstrații de colimare a telescoapelor newtoniene și ateliere experimentale prin care vizitatorii vor putea observa spectrele continue și de emisie ale unor surse luminoase, așa cum se efectuează în spectroscopia stelară, cu care se poate afla compoziția chimică a unor corpuri cerești.

La standurile Astroclubului sunt așteptați și copiii, pentru care colegii de la Astroclubul Junior au gândit o serie de activități educative adecvate vârstei: machete ale unor misiuni spațiale, jocuri Lego și planetariul cu ajutorul cărora vor putea să înțeleagă alcătuirea sistemului solar.

Tot pentru copii vom avea la stand și un telescop newtonian special, demontabil, prin care micuții, dar și adulții vor putea înțelege principiul de funcționare al acestui tip de telescop.

Pentru persoanele cu deficiențe de vedere, de interes este planetariul pentru nevăzători: o cupolă special gândită prin care aceștia vor putea interacționa prin pipăit cu bolta cerească și vor putea recunoaște forma principalelor constelații.

Membrii noștri sunt nerăbdători să interacționeze nemijlocit cu publicul curios să afle tainele astronomiei, ale găurilor negre, planetelor, asteroizilor, stelelor, galaxiilor și așa mai departe.

Atmosfera este întotdeauna prietenoasă, deschisă mulțimii de întrebări din partea copiilor, dar și din partea adulților. O parte dintre participanți se îndrăgostesc pe loc de cerul înstelat, de îndată ce privesc prima dată printr-un telescop, iar unii devin chiar membri ai Astroclubului.

ATELIERE, CURSURI ȘI CONCURSURI

Cum v-am obișnuit, vom avea tot felul de premii de acordat, concursuri pentru toate vârstele, standuri cu roboți, realitate augmentată, ateliere de animație, desen 3D și holograme, jocuri – inclusiv de tip escape outdoor, și foarte multe surprize! Pe scenă vor urca personalități ale astronomiei și științei din România, cercetători, profesori și bineînțeles elevi care au câștigat premii la renumite concursuri NASA.

Desigur, ca în fiecare an, veți avea prilejul să îi vedeți pe scena festivalului pe redactorii revistei Știință & Tehnică, conduși de seniorul Alexandru Mironov. Toate prezentările noastre vor fi interactive și vă provocăm să veniți cu cele mai interesante și încuietoare întrebări legate de spațiul cosmic, roboți, cucerire spațială, astronomie, metavers, multivers, astrofizică, extratereștri, piramide, OZN uri și ce vă mai trece prin cap! Și, evident, despre imagini din ultima și spectaculoasa mea expediție cu umbra Lunii, pe care le voi arăta și comenta în premieră pe scena ASTROFEST!

Așadar: Lume, lume! Iubitori de știință, tehnică și spațiu cosmic! Marcați în calendar sâmbăta mare din 7 MAI, începând cu ora 12! Standurile cu știință se deschid la miezul zilei și se închid pe înserat, scena va fi deschisă non-stop, iar telescoapele vor începe observațiile înainte de apusul Soarelui, după orele 19.

Pentru a afla cele mai proaspete informații despre ASTROFEST 2022, vă invit să accesați pagina noastră de Facebook